Germania a înaintat o plângere împotriva Italiei la cea mai înaltă instanţă a ONU deoarece Roma le permite în continuare victimelor crimelor de război naziste să ceară despăgubiri de la statul german deşi o sentinţă anterioară a stabilit că astfel de solicitări încalcă dreptul internaţional, relatează Reuters.
Sesizarea depusă de Germania la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), publicată vineri seară pe site-ul instanţei, susţine că Italia continuă să permită depunerea de solicitări de compensaţii în instanţele interne în ciuda unei decizii din 2012 a CIJ conform căreia acest lucru încalcă dreptul Berlinului la imunitate garantat de dreptul internaţional.
Berlinul afirmă că, de la decizia din 2012, au existat peste 25 de noi solicitări depuse în Italia împotriva statului german pentru despăgubiri rezultate în urma crimelor de război naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În multe dintre aceste procese, tribunalele au dispus ca Germania să plătească despăgubiri, scrie Agerpres.
Pentru a acoperi solicitările din două dintre aceste cazuri, instanţele italiene încearcă să confişte proprietăţi din Roma deţinute de statul german.
Germania susţine că a deschis procesul acum la CIJ deoarece o instanţă din Italia a transmis că va decide până la 25 mai dacă va dispune vânzarea unor clădiri, dintre care unele găzduiesc instituţii culturale, arheologice, istorice şi educaţionale germane.
Berlinul a cerut instanţei să ia aşa-numite măsuri provizorii pentru a garanta că Italia nu scoate la licitaţie publică proprietăţi atât timp cât procesul mai amplu în privinţa solicitărilor de compensaţii este în derulare. Nu a fost stabilită încă o dată pentru o audiere privind măsurile provizorii, dar se aşteaptă ca ea să fie în următoarele săptămâni.
De obicei durează ani până când CIJ emite o decizie finală în cazurile pe care le judecă.
Disputa privind compensaţiile legate de Al Doilea Război Mondial a început în 2008, când cea mai înaltă instanţă din Italia a decis că Germania ar trebui să plătească aproximativ un milion de euro familiilor a nouă persoane care s-au numărat printre cele 203 persoane ucise de armata germană la Civitella, în Toscana, în 1944.
Au urmat şi alte solicitări similare de compensaţii.
Germania susţine că a oferit deja despăgubiri pentru nedreptăţile comise în Al Doilea Război Mondial prin tratatele de pace şi de daune cu ţările afectate, plătind miliarde de euro de la finalul războiului încheiat cu înfrângerea regimului nazist în 1945.