Proiectul A8, dezbatut la Iasi

0
92

Intâlnire de lucru pentru Autostrada Moldovei, alături de reprezentanți ai mediului politic și ai societății civile a avut loc la Prefectura Iasi. Toți cei prezenți au stabilit să-și unească forțele pentru ca A8 să devină realitate.

„Pozitia noastra este clară. Cerem Guvernului, Prim-Ministrului, Ministrului Transporturilor si Directorului General CNAIR un calendar clar, asumat, astfel încât să nu pierdem banii din PNRR pentru capetele din sectorul montan al Autostrăzii Moldovei, respectiv  Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Târgu Neamț – Leghin. Pentru tronsonul Moțca – Ungheni, de care se ocupă Consitrans, proiectantul  ne-a asigurat că vom avea la începutul lunii august varianta finală de traseu. Consitrans consideră că fazarea proiectului, respectiv Moțca – Lețcani și Lețcani – Ungheni, ar fi cea mai avantajoasă în acest moment. Această etapizare ar permite ca sectorul Moțca – Lețcani să fie scos la execuție în cel mai scurt timp. Oricare va fi soluția aleasă în final, important este ca acest proiect să fie implementat. Vom continua să punem presiune, indiferent de cine conduce Ministerul Transporturilor, Guvernul sau orice altă institutie implicată,  astfel încât să nu pierdem această șansă la dezvoltare pe care o reprezintă A8 pentru Moldova’’, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

Pentru ca etapele birocratice să poată fi scurtate, Consiliul Județean Iași a realizat, încă de acum un an, un grup de lucru interinstituțional împreună cu Prefectura, instituții cu atribuții în domeniu, ONG-uri care militează pentru A8 și 20 de primării.

“Acest grup de lucru a avut rolul de a sprijini CNAIR în relația cu autoritățile locale pentru actualizarea SF-ului pe baza noilor PUZ-uri și PUG-uri. Au fost organizate, de asemenea, întâlniri de lucru și dezbateri publice la care au participat Primăria Municipiului Iași, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, UAT-urile de pe traseul viitoarei autostrăzi, dar și locuitorii din zonă și toți cei interesați de proiectul A8. Am căutat cele mai bune soluții și pentru conectarea la viitoarea autostradă, luând în calcul Parcurile Industriale, centurile orașelor Podu Iloaiei și Târgu Frumos și traseul Centurii de nord a Municipiului Iași, dar și accesul la Spitalul Regional de Urgențe și Aeroportul Internațional Iași. Consiliul Județean Iași își va asuma în continuare rolul de a mobiliza toți actorii implicați în acest proiect, astfel încât să eliminăm orice fel de piedici birocratice’’, au mai transmis autoritatile.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments