Bilanțul problemelor cu drogurile a continuat să crească în cea de-a doua zi de SAGA Festival, unde au participat peste 30.000 de persoane. Potrivit unor surse din Poliție, au fost deschise 52 de dosare penale, dintre care 49 vizează consumul sau traficul de droguri, 39 de persoane au avut probleme medicale, 5 fiind transportate la spital în urma consumului de substanțe interzise. Două dintre acestea și-au pierdut viața, potrivit surselor GÂNDUL.
În prima zi de festival, circa 35.000 de persoane au participat pe Arena Națională, potrivit unor estimări. Surse din poliție au declarat sâmbătă pentru GÂNDUL că mai multe persoane au intrat în stop cardio – respirator, fiind toate pozitive la testul anti-drog. Două dintre acestea și-au pierdut viața, potrivit surselor citate.
Au fost înregistrate mai multe sesizări privind furturi de telefoane si primite zeci de apeluri 112 privind volumul muzicii. Prima seara de concerte s-a încheiat la 5 dimineața. De asemenea, au fost deschise 52 de dosare penale, dintre care 49 vizează consumul sau traficul de droguri, relatează g4media.ro, citând surse din poliție.
Medicii au constatat sâmbătă noapte decesul unui al doilea tânăr dintre cei care au ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Sfântul Pantelimon, în urma unei supradoze de droguri administrată la Festivalul SAGA, a au declarat pentru GÂNDUL surse medicale.
Este a doua victimă a drogurilor la Festivalul SAGA, după ce un tânăr din Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă în urma consumului de stupefiante. Tânărul a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon în șoc cardio-respirator și a fost declarat decedat în ambulanță.
Potrivit surselor GÂNDUL, tânărul decedat avea la încheietura mâinii stângi mai multe urme de înțepătură, iar anchetatorii care au deschis dosar de moarte suspectă presupun că a murit în urma unei supradoze. Aceasta în condițiile în care pe corpul său nu s-au găsit urme de violență care să conducă la suspiciunea de omor.