Prevenția este întotdeauna mai bună decât tratamentul. Bunele obiceiuri de igienă orală vor ține la distanță mare parte din problemele dentare, evitând durerile de dinți și tratamente stomatologice costi-sitoare. Condiția este ca cei mici să ajungă la medicul stomatolog cel puțin o dată la șase luni.
„Să nu uităm medicina școlară care este o prioritate zero a discuțiilor mai ales că numărul cabinetelor școlare treuie să fie în creștere și, practic, reluându-se învățământul în bune condiții presupune și un control al acestora. Ne dorim cabinete școlare și pe domeniul acesta în cadrul școlilor din comunele în cauză pentru că sănătatea pornește cu profilaxia și, în principal, cu identificarea cazurilor cu probleme care s-au instalat și în acest timp. Au însemnat complicații importante pe care le găsim în serviciile de specialitate„, a completat prof.univ.dr.dr.Norina Forna, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Iași.
Medicii stomatologi spun că numărul pacienților diagnosticați cu carii, pete și fisuri între șanțuri este în creștere. „Prevalența leziunilor odontale prezintă o creștere față de anii anteriori, la 68,4% comparativ cu anul 2018, când au fost înregistrate procente de 58,5%. În mediul rural, prevalența a fost identificată la 71,2%, asemănătoare cu cea înregistrată la nivelul anului 2010, când programul a debutat. Este îngrijorătoare prevalența medie a leziunilor odontale. Subliniem necesitatea terapiei stomatologice dar și importanța conștientizării populației asupra riscurilor de a dezvolta această patologie și asupra efectelor sale pe termen lung”, a declarat prof.univ.dr.Norina Forna, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Iași.
Specialiștii spun că periuța de dinți se schimbă odată la trei luni. Însă, realitatea stă puțin diferit când vine vorba de statistici. Procentul ieșenilor care își înlocuiesc periuța doar o dată pe an este de 12,4%, iar cel corespunzător de locuitori din mediul rural este de 31%.