Jeanine Añez, care a devenit presedinte interimar al Boliviei la sfârsitul anului 2019, imediat dupa demisia lui Evo Morales, a fost condamnata la zece ani de închisoare, acuzata ca a participat la o lovitura de stat împotriva predecesorului sau, relateaza Le Figaro.
Tribunalul de Prima Instanta din La Paz a decis vineri o ”condamnare” la o ”pedeapsa de 10 ani” de închisoare, la trei luni dupa începerea procesului si la 15 luni dupa plasarea sa în arest preventiv. Fostii sefi ai Fortelor Armate, William Kalimán, si ai Politiei, Yuri Calderón, ambii fugari, au primit aceeasi pedeapsa.
Jeanine Añez, în vârsta de 54 de ani, a fost condamnata pentru ”neglijenta în serviciu” si ”decizii contrare Constitutiei si legilor”. Ea este acuzata ca a devenit presedinte în mod neconstitutional în noiembrie 2019, în urma demisiei lui Evo Morales (2006-2019), pe fondul manifestatiilor în masa legate de presupusa frauda electorala denuntata de Organizatia Statelor Americane (OEA).
Ea anuntase ca va face recurs împotriva unei posibile condamnari. ”Nu ne vom opri aici, vom merge în fata justitiei internationale”. Fosta sefa de stat trebuie sa fie judecata în continuare într-un al doilea proces pentru ”razvratire, revolta armata si genocid”, în timpul mandatului de presedinte interimar.
Acuzatia de genocid vine în urma plângerilor din partea familiilor victimelor represiunii desfasurate de fortele de securitate la sfârsitul anului 2019 în bastioanele lui Evo Morales, care s-a soldat cu 22 de morti, potrivit unui grup de experti independenti.
Aproape necunoscuta pâna la accederea la putere, fosta avocata si prezentatoare de televiziune s-a autoproclamat presedinte interimar al tarii andine pe 12 noiembrie 2019, la doua zile dupa demisia presedintelui Morales.
”Cea mai ingenioasa si atroce lovitura de stat din istorie”
La sfârsitul alegerilor prezidentiale din octombrie 2019, în timpul carora Evo Morales a candidat pentru al patrulea mandat, si în contextul confuziei în privinta rezultatelor care îl declarau câstigator, opozitia a denuntat frauda. O explozie de violenta a urmat votului, care a fost în cele din urma anulat.
A doua vicepresedinte al Senatului, Jeanine Añez, a preluat functia, în contextul unui vid de putere cauzat de demisiile în lant ale lui Evo Morales si ale succesorilor sai constitutionali. Curtea Constitutionala a validat alegerea. Primul sef al statului indigen, refugiat în Mexic înainte de a fugi în Argentina, a denuntat actiunea drept ”cea mai ingenioasa si atroce lovitura de stat din istorie”.
Guvernul ”ma acuza ca am participat la o lovitura de stat care nu a avut loc niciodata”, a afirmat Jeanine Añez cu putin timp înainte sa fie arestata în martie 2021 la Trinidad, în regiunea Beni (nord-est) unde s-a nascut si unde locuia de la plecarea ei de la putere. Ulterior, a intrat în greva foamei în timpul arestului, pretinzând ca este ”prizonier politic”.