„Neuitare”, piesa centrală a proiectului cu acelasi nume dedicat victimelor Pogromului de la Iasi, o fila de istorie într-un cântec și un videoclip, pe care Paula Seling o prezintă, astăzi, publicului. În distribuție se află și extraordinara actriță Maia Morgenstern.
Îndrăgita artistă a susținut și un spectacol inedit, împreună cu orchestra Operei Naționale Române Iași, la 81 de ani de la una dintre cele mai negre și violente pagini din istoria României, Pogromul de la Iași, un concert eveniment dedicat comemorării, cinstirii victimelor și aducerii aminte, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași.
Concertul „Neuitare” împreună cu Opera Națională Română din Iași, a avut loc la Teatru Național Vasile Alecsandri.
Piesa „Neuitare” este o reinterpretare a temei răvășitoare din filmul „Lista lui Schindler”, scrisă de John Williams.
„Vă mărturisesc că nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Acest videoclip se anunță a fi o capodoperă, iar eu ma simt privilegiată că am avut ocazia să-mi pun vocea pe orchestrația lui Alexandru Gorgos și pe versurile Vicăi Demici. Merită privit și distribuit, căci prezintă o fila extrem de grea din istoria noastră.”, spune Paula Seling.