Startul pentru „Festivalul Sporturilor Iași” se dă la Palas. Te așteaptă trei zile de mișcare și bună dispoziție!

0
104

În acest weekend, prima ediție a „Festivalului Sporturilor Iași” te provoacă să regăsești bucuria de a face mișcare, să dobândești mai mult control asupra minții și corpului tău, să-ți depășești limitele sau pur și simplu să te distrezi. Evenimentul cuprinde probe dedicate tuturor pasionaților de sport, indiferent de vârstă și de nivelul de performanță. Printre acestea se numără: alergarea pe potecă și pe șosea, ciclism montan, probă cu obstacole, orientare sportivă, cursa copiilor și cursa persoanelor cu dizabilități, iar startul se dă la Palas. Mai multe detalii găsești pe www.festivalulsporturilor.ro/.

 

Dacă te gândești să încerci un sport nou sau dorești să participi într-un cadru competițional organizat la probe pe care le practici deja, „Festivalul Sporturilor Iași” este evenimentul pe care nu trebuie să-l ratezi, în perioada 15 – 17 iulie 2022. Startul pentru cele 7 probe se dă la Palas, pentru că, începând de vineri, 15 iulie, de la ora 16:00, din zona Atrium, de la Insula Festivalul Sporturilor Iași, pot fi ridicate kiturile de participare. Apoi, la Amfiteatrul Palas vor avea loc workshopuri de ciclism și de alergare, susținute de profesioniști cu experiență, care, pe lângă informații, au și capacitatea de a inspira și motiva. Seara se încheie cu o proiecție a filmului „Making of România Sălbatică”.

 

Și a doua zi, kiturile pot fi ridicate tot din Atriumul Palas, iar de la ora 18:00, în Amfiteatru va avea loc un workshop de inițiere în orientare sportivă, urmat de proiecția filmului „2 vârfuri în 24 ore (Everest și Lhotse)”. Ultima zi, duminică, 17 iulie, va avea loc o cursă a persoanelor cu dizabilități, cu start din fața Palatului Culturii și cu festivitatea de premiere în Amfiteatrul Palas.

 

Restul probelor sportive vor avea loc, de-a lungul celor trei zile, în alte zone emblematice ale Iașului precum: Parcul Expoziției, cartierul Greenfield, iar multe dintre ele vor porni din fața Palatului Culturii. Pe lângă competiție, participanții se vor bucura și de o atmosferă de festival ce are potențialul de a schimba mentalități și de a contribui la o viață frumoasă și sănătoasă. Mai multe detalii despre program și înscrieri poți afla de pe www.festivalulsporturilor.ro/.

 

Compania IULIUS, ansamblul mixed-use Palas și rețeaua de clădiri de birouri premium United Business Center Iași sunt parteneri ai evenimentului „Festivalul Sporturilor Iași” și încurajează un stil de viaţă sănătos, bazat pe mişcare şi activităţi sportive de calitate.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments