La data de 15 iulie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat două percheziții domiciliare, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc.
Din cercetări a reieșit că, în luna iulie 2022, un cetățean ivorian ar fi vândut, în mod repetat, hașiș (rezină de cannabis) și cannabis unor persoane din municipiul Iași.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate sute de grame de rezină de cannabis și de cannabis, precum și 4 telefoane mobile, un laptop, 2 cântare, un stick, 450 euro și 8.770 de lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea, pentru 24 ore, față de o persoană.
Ulterior, a fost arestată preventiv.
La acțiuni, s-a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.