Peste 150 de juniori vor participa la o competiție fotbalistică găzduită de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași (USV). Concret, este vorba despre turneul național Didi Academy Cup – Iași, unde vor participa echipe de fotbal-copii (generația 2011) din zona Moldovei care vor juca pe terenul administrat de USV Iași. Turneul va începe pe 22 iulie și se va finaliza pe 24 iulie, când vor fi aflați câștigătorii competiţiei.
„Competiția se va desfășura pe terenul de iarbă de la Universitatea de Ştiinţele Vieții din Iaşi, instituția de învățământ fiind unul dintre partenerii principali ai turneului. Desfășurat în perioada 22-24 iulie, turneul va aduna la start 12 echipe, care se vor bate pentru trofeu, în Copou.
Din grupa A vor face parte Junior Botoșani, United Juniors Iași, Club Sportiv Municipal Pașcani, din grupa B menționăm Didi Junior Iași 2012, Asociația Clubul Sportiv Hușana Huși, FC Politehnica Iași, grupa C: Juniorul Suceava, Magic Maestrelli Iași, Juniorul Poli Iași, grupa D: Didi Junior Iaşi 2011, C.S. REAL Junior Vaslui și CSO Negrești”, a completat Florin Corneliu Gorban, organizatorul turneului național Didi Academy Cup – Iași.
Reamintim că USV Iași încurajează și susține performanța academică și sportivă oferind propriilor studenți, tinerilor în general, oportunități și cadrul necesar activităților de acest fel.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi