Fundătura instituțională numită ANAF este protagonista unor practici pe care chiar inspectorii de la Antifraudă ar trebui să le penalizeze. Cum corb la corb nu-și scoate ochii, de mai bine de 8 ani, o firmă din București controlată de doi apropiați ai șefilor ANAF, practică evaziunea fiscală chiar în sediul Trezoreriei Iași. Totul se petrece cu complicitatea pe față a angajaților instituției, care obligă contribuabilii să xeroxeze orice document, inclusiv tipizatele ANAF care ar trebui să fie gratis. Dintr-un toc de hârtie la 11 lei, preț de achiziție, profitul la negru este de 489 lei. Loc pentru a se împărți tainul la fiecare corupt care acoperă această afacere la negru.
Sediul ANAF Iasi nu este numai locul în care sunt demonizate calitățile umane, în care se execută „reformarea” uriașului aparat opresiv al instituției împotriva contribuabilului, în care sunt clocite strategii de sabotare a economiei private, în care nepotismul și amantlăcurile coexistă pe fiecare palier al sediului, precum râia pe broască, ci și locul în care evaziunea fiscală se practică fățiș, fără rușine, cu afectarea directă a contribuabilului.
Tipizatele pe care contributorii ieșeni trebuie sa le primească gratis de la ANAF Iași, au ajuns sa fie plătite cu 1 leu pagina, la xeroxul de la întrarea în Trezorerie. Prețurile nu sunt afișate la vedere, și nici actele societății. Aceste informații ar putea fi aflate de pe bonurile fiscale, asta în cazul în care acestea ar fi eliberate.
ANAF cumpără anual hârtie de zeci de mii de euro, dar forțează contribuabilii să le cumpere tipizatele
Spațiul de la intrarea în Trezoreria ieșeană, pe care este amplasat copiatorul, a fost licitat prima oară în anul 2016. În urma licitației, spațiul de 2 metri din incinta ANAF Iași – sediul central de pe strada A.Panu, a fost atribuit prin contract către firma Marfor SRL din București, societate controlată de Marian Nedelcu și Ana Maria Nedelcu. Chiria a ajuns 200 lei/mp plus utilități, respectiv energie electrică.
Pe data de 4 februarie 2019, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Iași a organizat o altă licitație pentru închirierea unui spațiu de 2 metri pătrați, în incinta sediului secundar de pe bd. N. Iorga, destinat amplasarii de echipamente pentru copiere, licitație cțtigată tot de Marfor SRL.
Defalcat, din activitati de fotocopiere, SC Marfor SRL firma a încasat în primul an de activitate -2016, suma de 434.763 lei, în anul 2017- 317.188 lei, 2018- 290.488, 2019-328082 lei, 2020-185.425, iar în cursu anului trecut a încasat 177.903 lei, rezultand un profit de 311, date financiare ce reflectă consistența actului de evaziune fiscală.
Este de netăgăduit faptul că între firma Marfor și șefii ANAF Iași există o relație de complicitate în promovarea și acoperirea activității ilicite a acestei firme, în condițiile în care se închid ochii la evaziunea care guvernează activitatea SC Marfor și, mai mult, contribuabilii sunt forțați să cumpere prin xeroxare, tipizatele ANAF, în condițiile în care, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice (DGRFP) Iași a achizionat într-un singur an, 15.000 topuri de hârtie A4, pentru care a achitat …36.000 euro.