De obicei, la sfârșit de săptămână sau, uneori, după programul de lucru, fac naveta între Arad și cele trei biserici din satele Visca, Luncșoara și Valea Poienii. Când este cazul să merg, în timpul săptămânii, la o înmormântare, de exemplu, găsesc înțelegere la conducerea societății, care îmi permite să plec și să fac slujbele necesare pentru cei adormiți”, spune părintele Iulian Adrian, pentru Gândul.
Am aflat de părintele Adrian Iulian de la un localnic din satul hunedorean Valea Poienii, care ne-a cerut ajutorul pentru refacerea bisericii, ajunsă într-o stare avansată de degradare.
Parohia pe care o păstorește de aproape șase ani părintele Adrian Iulian este considerată cea mai grea din Episcopia Devei și Hunedoarei. Majoritatea enoriașilor sunt oameni de peste 60 de ani, iar satul Valea Poienii mai are doar 60 de suflete.
În cei șase ani de slujire, preotul paroh a renovat bisericile din Visca și Luncșoara, iar acum se străduiește să o refacă pe cea din Valea Poienii. Recent, părintele a vorbit cu Gigi Becali, care a aflat prin intermediul Gândul despre starea de degradare a bisericii. ”A fost de acord să găsim o firmă de construcții, să facem reabilitarea și să îi trimitem devizul de plată”, ne-a spus preotul paroh, după discuția cu Gigi Becali.
„Nu eram un tip credincios”
Părintele, acum în vârstă de 44 de ani, ne-a povestit că în copilărie și apoi mulți ani din tinerețe, nu a fost un om credincios, deși face parte dintr-o familie de preot.
„Am avut o copilărie fericită, dar mai încasam câte o jordiță când nu eram cuminți. Eu și sora mea mai mică provenim din familie de preot, dar să știți că nu am avut nicio atracție pentru biserică, iar tatăl meu și mama mea nu au fost severi cu noi în privința aceasta”, povestește preotul.
După ce a terminat Facultatea de Inginerie la profilul Chimie de la Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad, în anul 2001, pentru tânărul Adrian de atunci a început greul.
„Am terminat facultatea, unde mă duc? În domeniu specializării, nu prea mai era nimic, și unde era, se cerea stagiul militar satisfăcut. Am încercat în confecții de cămăși, am trecut la o companie internațional, coordonator vamal, am fost agent de vânzări, numai ca să adun bani ca să rămână ceva în urma mea, pentru că cineva îmi zisese că dacă până la 35 de ani nu realizez ceva în viață, sunt un ratat”, a continuat povestea preotul inginer.
A cerut să facă armata și a lucrat ca muncitor necalificat
Cum în căutările lui pentru un viitor liniștit îi apărea mereu aceeași problemă, a decis să o rezolve. A cerut să facă armata, ca să mai bifeze o cerință pentru angajare.
După armată, a luat-o de la capăt în zona confecțiilor, o industrie predominantă în Aradul acelor ani. Și-a propus atunci să rămână doar până găsește altceva, așa că a început să ia la pas firmele de construcții din Arad. Primea refuz după refuz, deși era dispus să lucreze orice, chiar și la săpat de șanțuri. Drumul lui spre construcții s-a deschis în iulie 2003, când a întâlnit o secretară de la societatea ICIM Arad.
„Mi-a deschis un alt orizont, pentru că, având funcția de inginer, dar cu îndatoriri de muncitor necalificat în Laboratorul de încercări fizico-mecanice în construcții, eram remunerat cu mai mult decât fusesem ca inginer. Am început să adun și material, și intelectual în acest nou domeniu. În doi ani de zile, am promovat de la muncitor necalificat la șef profil, în urma unui examen la Inspectoratul de Stat în Construcții”, povestește preotul.
Cumpăna care i-a întors fața către Dumnezeu
La firma de construcții a cunoscut-o pe femeia care avea să-i devină soție și tot acolo era când au primit vestea că nu pot avea copii. Au urmat anii de investigații, drumurile în Ungaria pentru tratament și perioade de fertilizare in vitro.
”Intervenția nu a fost pozitivă, a pierdut doi embrioni care nu au reușit să se prindă de pereții uterului. Atunci am stopat orice intervenție din punct de vedere medical în a mai face copii și ne-am îndreptat cu speranță către bunul Dumnezeu și Biserică”, a povestit parohul de la Visca.
Cel care l-a îndrumat pe calea Bisericii afost duhovnicul pe care l-a găsit în 2010, la Facultatea de Teologie din Arad.
„Viața noastră a început să se schimbe în bine, iar vara, deja am optat pentru a face Teologia, strict pentru cultura mea, ca să înțeleg mai mult Biserica Ortodoxă. Patru ani au trecut greu, pentru că lucram și mergeam la facultate, dar până la urmă am trecut cu bine”, mai spune preotul.
După ce a terminat Teologia, dorința de a deveni preot nu i-a mai dat pace. Mai bine de un an l-a frământat acest gând.
„Am cerut Bunului Dumnezeu să nu mai fie voia mea, ci voia Sa și abia atunci un coleg a venit cu o propunere să merg și să vorbesc cu Presfințitul Gurie, care a spus că dacă o să iau examenul de Capacitate Preoțească, stăm de vorbă”, își amintește preotul-inginer.
După examenul din iulie 2016, în 27 august a fost hirotonit diacon, apoi preot pe seama Parohiei Visca, Protopopiatul Deva – Episcopia Devei și Hunedoarei.
„Era, după vorba veșnicului de pomenire Gurie, primul episcop al nou-înființatei Episcopii a Devei și Hunedoarei, cea mai grea Parohie din Episcopie”, spune părintele Adrian Iulian.
Face naveta pentru a merge la slujbe
Părintele paroh a împlinit cinci ani și zece luni de preoție în Parohia Visca, ”ani de păstorire nici grei, nici foarte ușori”.
Slujbele și rânduielile bisericești le face, pe rând, la fiecare dintre cele trei biserici pe care le păstorește, din satele Visca, Luncșoara și Valea Poienii. Ca să ajungă acolo, face naveta 150 de kilometri între Arad și Parohie, dar nu a pierdut nicio duminică de slujire și nicio rânduială liturgică. ”Sunt în permanență la dispoziția credincioșilor, la orice oră din zi și din noapte”, spune părintele.
Își primește cu bucurie enoriașii, care vin să se spovedească și să primească Sfânta Împărtășanie.
