Milionara din Iași care creşte 30 de copii sarmani de pe străzi, investește în educația lor și îi face premianți

0
469

Milionara Doina Cepalis, proprietara firmei Te-Rox din Paşcani, lider de piaţă în Europa la producţia de centuri de siguranţă şi scaune auto pentru copii, creşte împreună cu fiica sa,Roxana Cepalis, care este şi preşedintele Asociaţiei „Lumină şi dar“, nu mai puţin de 30 de copii.Cele două au înființat o fundație, unde au adunat copii nevoiași, fără posibilități materiale, cărora le oferă o casă, masă și educație.Femeia a declarat într-un interviu acordat pentru o revistă cănu dorea să se facă publică această știre neaparat, deoarece ea derulează acest proiect cu maximă discreţie de aproximativ 3 ani de zile și se descurcă foarte bine.

„Dacă reuşeşti în viaţă, e normal să dai şi ceva înapoi comunităţii. E în firescul lucrurilor. Aşa ar trebui să facă fiecare.Nu e suficient să hrănim aceşti copii, trebuie să le oferim şi educaţie.Am luat copii care sunt crescuţi de bunici, care nu au ambii părinţi ori care au un singur părinte şi e bolnav, ori cu handicap. Am pus un pariu. Toată lumea spune că aceşti copii străzii se întorc în stradă. Am vrut să demostrez că nu e aşa. Dacă le oferi dragoste şi educaţie, ei nu se mai întorc în stradă. Se întorc în societate“, a declarat antreprenoarea.

Unii dintre copiii sărmani sunt chiar premianți la școală. Antreprenoarea a reuşit să transforme cu ajutorul acestei fundașii copii care nu ştiau să citească în şcolari, unii chiar premianți. Femeia de afaceri se implică total în acest proiect,fiind, am putea spune, ca o mamă adoptivă pentru copii.

Doina Cepalis povestește că s-a izbit pe parcursul timpului și de birocraţie.Ea a vrut să ia cât mai mulți copii în grijă, însă birocraţia este foarte mare și o împiedică să facă acest lucru.Însă, femeia de afaceri spune că va lupta în continuare pentru acești copii.

3 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments