A fost primit avizul de la comisia zonală a monumentelor istorice pentru începerea lucrărilor de modernizare a institutiei. În acest sens, proiectul a fost blocat mult timp, dar acum, Consiliul Judetean Iasi asteapta ultimele avize pentru a depune proiectul de reabilitare a Teatrului „Luceafărul”.
„A fost vorba de mai multe etape. Noi am început demult cu povestea asta de prin 2007-2008. Au fost mai multe etape. În orice caz, ultima dată când s-a făcut evaluarea de către Comisia Tehnică de la Consiliul Județean, în urmă cu șase ani 2,3 milioane de euro”, a transmis Ioan Holban, director Teatrului „Luceafărul” din Iași.