Printre aeroporturile cu un număr scăzut de anulări se numără Zaragoza (Spania), Aeroportul Internaţional Corfu (Grecia) şi cel din Istanbul (Turcia)”, conform datelor furnizate de Kiwi.com.
Vara aceasta, oameni din toată lumea călătoresc intens iar românii nu fac excepţie, ajungând pe locul 9 în topul naţionalităţilor care se deplasează internaţional cu ajutorul acestei companii în luna august.
În această lună de vară sunt cele mai puţine rezervări pentru călătorii, în condiţiile în care românii călătoresc cu 38% mai puţin decât în iunie şi cu 40% mai puţin decât în iulie, transmite Agerpres.
„Prima săptămână din august este cea mai aglomerată pentru călătorii din România către alte destinaţii, cu o scădere de 24% pentru a doua săptămână şi 40% pentru cea de-a treia. Totuşi, datele se pot schimba, având în vedere că vara aceasta 47% dintre români îşi cumpără biletele cu mai puţin de două săptămâni înainte, 11% le achiziţionează cu 4-6 zile înainte de plecare, iar un procent de 19% cu doar 3 zile sau mai puţin înainte”, arată datele companiei de călătorii.
Între iunie şi iulie 2022, compania a înregistrat în România o rată a anulărilor din partea companiilor aeriene de 4,07%, faţă de 1,39% în lunile aprilie şi mai, pe când în august aceasta este de 2,83%. Este de aşteptat ca numerele din această vară să scadă semnificativ în toamnă. Până acum, pentru luna septembrie, companiile aeriene au o rată a anulărilor de 1,83%, arată sursa citată.
De asemenea, există o creştere voluntară a ratei anulărilor din partea pasagerilor: comparativ cu 3,65% în lunile aprilie şi mai, în ultimele 2 luni aceasta a ajuns la 4,8%. Până acum, pentru luna august, aceasta se situează la 2,17%, iar pe moment, pentru luna septembrie este de 1,41%.