Primarul Iaşului Mihai Chirica, şi-a exprimat miercuri, 3 august, surprinderea faţă de acţiunea prefectului Bogdan Cojocaru privind atacarea în instanţă a unei dispoziţii a edilului prin care acesta delega dreptul de semnătură altor şefi din Primărie.
Potrivit unui comunicat al primăriei ieşene, edilul Mihai Chirica şi-a exprimat surprinderea şi îngrijorarea faţă de acţiunea prefectului Bogdan Cojocaru cu privire la atacarea în instanţă a unei dispoziţii care reglementa unele acte administrative din domeniul urbanismului.
Mihai Chirica a afirmat că prin dispoziţia sa, conform legislaţiei în vigoare, primarul a decis ca analiza, verificarea şi semnarea unor documentaţii care ţin de domeniul urbanismului să fie delegate unor demnitari şi funcţionari din cadrul municipalităţii care au atribuţii în acest domeniu.
Totodată, Chirica l-a îndemnat pe prefectul de Iaşi ca, înainte de a lua astfel de decizii care duc la un blocaj la nivelul administraţiei locale, să dialogheze şi să colaboreze cu reprezentanţii autorităţii administraţiei ieşene.
„Eu nu fac politică, dar când iei decizii de acest fel, ar trebui să te gândeşti că un astfel de demers poate bloca un domeniu de activitate important pentru comunitatea ieşeană. Practic, demersul prefectului PSD blochează în acest moment activitatea Direcţiei de Urbanism a oraşului, iar cea care are de suferit este comunitatea ieşeană, fie că vorbim de simpli cetăţeni – care doresc să construiască ceva, fie că vorbim de companii sau firme private care au nevoie de avizele noastre pentru dezvoltarea afacerilor lor. Întreb, public, cine va fi responsabil de aceste întârzieri, de timpul pierdut?! Eu cred că era mult mai simplu şi mai corect ca, înainte de a se adresa instanţei, să fi avut o comunicare onestă, o discuţie lămuritoare pe această speţă. Eu sunt omul dialogului şi nu cred că există vreo autoritate care să reclame lipsa comunicării cu primarul Iaşului. Prefectul PSD trebuie să realizeze că blocajul creat pe această speţă nu este la adresa mea, ca primar, sau la adresa instituţiei, ci decizia sa are consecinţe negative pentru comunitatea ieşeană”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Potrivit conducerii primăriei ieşene, asemenea situaţii se regăsesc peste tot în ţară şi toţi primarii din România au delegat, prin dispoziţii, viceprimarilor şi funcţionarilor din subordine atribuţii conferite de lege conducătorului instituţiei.
„Este o ruşine ca o instituţie care trebuie să asigure legalitatea tuturor actelor administrative să blocheze o activitate atât de esenţială pentru dezvoltarea oraşului, invocând prevederi legale care nu mai există! Acţiunea prefectului pare mai degrabă un demers politicianist jalnic, menit a bloca activitatea la nivelul Primăriei. În loc să încerce să blocheze activitatea noastră, mai bine s-ar fi concentrat pe buna organizare a recensământului din judeţul nostru, Iaşul fiind în acest moment în coada clasamentului la nivel naţional şi ar fi corect ca prefectul să explice acest eşec şi să şi-l asume!”, a adăugat primarul Iaşiului, Mihai Chirica.
Totodată, edilul ieşean a susţinut că, pentru binele oraşului şi al judeţului, cel mai bine ar fi ca prefectul PSD „să se întoarcă la el la partid şi să-şi găsească de lucru pe-acolo, dacă tot a devenit o unealtă aflată în slujba unor virtuali candidaţi la Primărie”.