egea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice se aplică din 1 august 2017. Potrivit acesteia, există trei proceduri diferite de insolvență pe care persoanele fizice le pot accesa: prima, bazată pe un plan de rambursare a datoriilor, a doua presupune lichidarea de active, iar cea de-a treia este o procedură simplificată. Dintre acestea, doar prima este o procedură care nu implică instanța de judecată. În contextul în care cei de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) le recomandă celor care se văd profund îndatorați să apeleze la consilierea în vedea intrării într-o astfel de procedură, am sintetizat azi tot ce trebuie să știi despre falimentul persoanelor fizice.
Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice se aplică din 1 august 2017. Potrivit acesteia, există trei proceduri diferite de insolvență pe care persoanele fizice le pot accesa: prima, bazată pe un plan de rambursare a datoriilor, a doua presupune lichidarea de active, iar cea de-a treia este o procedură simplificată. Dintre acestea, doar prima este o procedură care nu implică instanța de judecată.
Înainte de a prezenta cele trei proceduri de insolvență prevăzute de lege, trebuie să precizăm că o persoană fizică care domiciliază sau are reședința în România va putea cere intrarea în insolvență dacă aceasta nu are suficienți bani să-și plătească datoriile (insolvența se prezumă, dacă s-a depășit cu 90 de zile data scadenței) și dacă nu există vreo probabilitate rezonabilă că-și va reveni, pe plan financiar, în următoarele 12 luni, astfel încât să-și poată plăti datoriile așa cum prevăd contractele pe care le-a încheiat și să ducă în același timp un trai rezonabil. Despre această noțiune, ceva mai jos în acest articol.
I. Insolvența pe baza planului de rambursare a datoriilor
Dacă datornicul consideră că se află în stare de insolvență, dar situația sa financiară nu este total compromisă, poate cere Comisiei de insolvență deschiderea insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor. Aici vorbim practic de o procedură cu caracter administrativ, iar nu judiciar. În acest caz, cuantumul minim al datoriilor trebuie să totalizeze 15 salarii minime pe economie. În 2022, asta înseamnă minimum 38.250 de lei.
Foarte pe scurt, dacă i se aprobă cererea de intrare în insolvență, împreună cu administratorul judiciar special desemnat, persoana datornicul va stabili un plan de rambursare, pe care creditorii trebuie să-l aprobe și care va fi pus în executare pe parcursul a cinci ani, de principiu. Un aspect important este că, până la aprobarea definitivă a planului de rambursare, executările silite ce vizează persoana respectivă vor fi suspendate pentru maxim trei luni, dar în urma aprobării planului toate măsurile de executare silită vor fi suspendate. În situația în care planul nu este respectat, sau debitorul nu-și achită datoriile curente, se poate cere închiderea procedurii pe bază de plan și deschiderea procedurii pe bază de lichidare de active.
Citește mai departe: Cele opt etape prin care te vei putea redresa financiar
II. Lichidarea de active în procedura judiciară
Cea de-a doua variantă de procedură de insolvență a persoanei fizice are caracter judiciar, de această dată, și presupune lichidarea de active. Din perspectiva Legii nr. 151/2015, la această procedură se ajunge dacă situația financiară persoanei respective este complet compromisă. Atât datornicul poate cere intrarea în această procedură, cât și creditorii acestuia, în situația în care planul de rambursare nu poate fi dus la bun sfârșit.
Și de această dată, executările silite care vizează persoana fizică vor fi suspendate, însă numai după ce instanța a admis intrarea în insolvență. Lichidatorul desemnat de instanță va analiza care sunt datoriile persoanei fizice și va face inventarul bunurilor sale pentru a stabili cum se vor acoperi datoriile și tot el este cel care se va ocupa de toate actele juridice necesare – contracte de vânzare, spre exemplu. După ce vândut tot ce era de vândut și a înapoiat creditorilor datoriile lor (sau părți din datorii, cel mai probabil), va întocmi un raport final în baza căruia instanța va închide procedura.
Însă datornicul va fi supravegheat în perioada următoare închiderii procedurii, iar eliberarea de datorii reziduale (ștergerea datoriilor rămase neacoperite) se va face numai dacă, după un anumit număr de ani de la data închiderii procedurii a acoperit un anumit procent din datorii.
„În cazul în care debitorul, pe durata procedurii judiciare de insolvență prin lichidarea activelor, în condițiile art. 57 alin. (3) din Lege, intenționează să contracteze noi împrumuturi, adresează, în acest scop, o cerere lichidatorului pentru procedura insolvenței, urmând ca, după avizare, acesta să o transmită instanței. Instanța decide cu privire la cerere și comunică de îndată hotărârea debitorului”, scrie în normele de punere în aplicare a Legii falimentului personal.
Citește mai departe: Cele șase etape prin care vei scăpa de datoriile foarte mari
III. Procedura simplificată de insolvență
Această ultimă variantă este accesibilă persoanei fizice dacă suma totală a datoriilor sale este de cel mult zece salarii minime pe economie, dacă nu are bunuri sau venituri ce pot fi urmărite în cadrul unei proceduri de executare silită și dacă are peste vârsta standard de pensionare sau și-a pierdut total/cel puțin jumătate din capacitatea de muncă. Și această a treia procedură are caracter judiciar, ceea ce înseamnă că încuviințarea intrării în insolvență trebuie dată de instanță, iar executările silite vor fi suspendate de la momentul încuviințării.
Practic, datornicul este obligat, de la acest punct, să-și plătească datoriile curente la timp, să nu se mai împrumute, să anunțe în fiecare an Comisia de insolvență cu privire la situația bunurilor sale sau dacă obține venituri suplimentare de peste 50% din salariul minim pe economie față de nivelul declarat la momentul cererii de intrare în insolvență. De asemenea, datornicul va trebui să anunțe Comisia dacă moștenește, dacă primește cu titlu de donație sau intră în posesia unor bunuri sau servicii a căror valoare depășește salariul minim pe economie.
În fine, ar mai trebui menționat că datornicii în insolvență nu vor scoate bani din buzunar pentru a-i plăti pe administratorii procedurilor de insolvență și pe lichidatori. „Costurile aferente onorariilor administratorilor și lichidatorilor pentru procedura insolvenței se suportă de la bugetul de stat, din bugetul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prin bugetul Ministerului Economiei”, se prevede în norme.
Important! Sunt anumite categorii de datornici care nu pot beneficia de prevederile legii falimentului persoanei fizice. Spre exemplu, nu pot cere intrarea în insolvență cei care au fost concediați în ultimii doi ani din motive ce le sunt imputabile, cei care sunt apți de muncă, dar nu au depus eforturi pentru a se angaja, cei care au făcut cheltuieli nenecesare și care puteau să-și dea seama că vor ajunge într-o situație financiară proastă, cei care au fost condamnați definitiv pentru evaziune fiscală, ori cei care au deja deschisă o procedură de insolvență.
Coșul minim de consum sau ideea nivelului de trai rezonabil pentru insolvent
De curiozitate poate vă întrebați ce înseamnă trai rezonabil. Noțiunea nu este subiectivă, din contră, vorbim de una cu conținut trasat la nivel legislativ. În aplicarea acestei legi, autoritățile au stabilit cu ce bani ar putea trăi lunar insolventul și familia sa – ideea de coș minim de consum. Valoarea coșului minim a fost stabilită de către Comisia de Insolvență la Nivel Central (CINC) și a fost cuprinsă în Decizia CINC nr. 7/2018 privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil. Concret, valoarea coșului minim lunar de consum pentru familiile cu doi copii care trăiesc la oraș a fost stabilită la 2.600 de lei. Pe de altă parte, coșul minim lunar de consum pentru familiile care trăiesc în mediul rural are valoarea stabilită la 2.100 de lei (detalii, aici).
De atunci, coșul nu a mai fost actualizat, deși se stabilise printr-o lege că salariul minim brut pe țară ar trebui corelat cu acesta. Astfel, prin acea lege i se stabilise Institutului Național de Statistică (INS) responsabilitatea de a creiona acest coș minim de consum. Asta nu s-a întâmplat, iar anul acesta, Avocatul Poporului a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că în România nivelul salariului minim net e mult sub coșul de consum, unde coșul de consum pe 2021 era aproximat ca valoare de o fundație privată – detalii despre studiul folosit de Avocatul Poporului și propunerile sale, aici.
Cert e că nu avem în 2022 o valoare actualizată a coșului minim de consum, stabilită de către INS. Dar, orientativ, ne vom raporta tot la studiul la care s-a raportat și Avocatul Poporului, unde coșul minim de consum pentru un trai decent pentru un adult singur este de 2.708 lei pe lună, în timp ce salariul minim este de 2.550 de lei – doar că comparația nu se face cu această valoare, ci cu cea mult scăzută ca urmare a aplicării taxelor salariale – impozitul de 10%, contribuția la sănătate de 10% și cea la pensii de 25% (netul e de circa 1.500 de lei). Ca atare, banii care-i intră în buzunar unui angajat plătit cu minim pe economie care trăiește și se întreține singur nu-i pot acoperi nici măcar costul unui trai decent, fiind mult sub acest nivel.
