Un senator USR care înainte să intre în politică i-a păzit pe Ion Iliescu și Traian Băsescu, dar și alți înalți demnitari, din postura de ofițer SPP, a executat silit Serviciul de Protecție și Pază. Actualul politician spune că instituția îi datorează încă unele sume de bani după ce a participat la două misiuni internaționale de menținere a păcii în Afganistan și Sudan.
Fost luptător SPP, Gheorghiță Mîndruță a făcut parte din structurile antitero. Din această postură, bărbatul a participat la misiuni de pază atât pentru foștii președinți Ion Iliescu și Traian Băsescu, cât și pentru foștii premieri Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu.
În perioada iunie 2008 – septembrie 2009, Mîndruță a participat la două misiuni internaționale, alături de trupele ONU, în Sudan și Afganistan.
După ce s-a pensionat, fostul SPP-ist a decis să cheme în judecată instituția la care a lucrat, pentru a-și recupera diurnele pe care ar fi trebuit să le încaseze. În cursul anului 2020, fostul SPP-ist s-a hotărât să ceară în instanță executarea silită a instituției la care a lucrat ca militar, pentru a-și recupera banii.
SPP a atacat sentința
În paralel, acesta a intrat în politică și a ajuns senator de Suceava din partea USR PLUS.
„Este vorba despre niște diurne care nu mi s-au plătit, cu toate că au reprezentat drepturile mele bănești în contextul a două misiuni internaționale la care am participat, în Sudan și Afganistan. Din ce știu, în situația mea mai sunt încă trei sau patru foști colegi. Deși am solicitat executarea silită a SPP, nu știu precis ce sumă mi se datorează, pentru că trebuie actualizată”, a declarat, pentru Gândul, Gheorghiță Mîndruță.
Judecătoria Sectorului 6 a încuviințat executarea silită a Serviciului de Protecție și Pază, în 7 iulie 2022, însă juriștii SPP au atacat decizia magistraților, în condițiile în care s-a considerat că banii respectivi ar trebui achitați direct de către Organizația Națiunilor Unite.