Municipalitatea ieșeană ar putea încheia un acord de parteneriat cu Federaţia Română de Box în vederea organizării la Iași a Turneului Internațional de Box „Centura Moldovei” în perioada 22 – 28 august 2022.
Primăria Municipiului Iași susține cu prioritate activitatea sportivă de masă şi de performanţă, în ultimii ani alocând sume considerabile pentru finanţarea proiectelor şi programelor sportive ale structurilor de drept public şi privat înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale Iaşi. O astfel de colaborare va fi una reciproc avantajoasă, Iașul urmând să devină pentru șase zile capitala boxului european, bucurându-se de o bună vizibilitate pe plan internațional.
Turneul Internațional de Box „Centura Moldovei” este o competiție pentru seniori (masculin și feminin) și tineret masculin. La acest turneu vor participa pugiliști din Ucraina, Bulgaria, Cehia, Ungaria și Republica Moldova.
Cheltuielile pentru organizarea evenimentului reprezintă suma de 150.000 lei și vor fi alocate din bugetul local, dacă o decizie în acest sens va fi luată în ședința de îndată de mâine, 18 august, a Consiliului Local.