În România, vor fi înființate Centre de Exelență Medicală, care vor funcționa pe lângă Centrele Universitare Medicale, a afirmat, astăzi, la Iași, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
El a arătat că, în acest moment, la Iași este deschis un Centru Regional de Oncologie și un Centru Regional de Neurochirurgie, dar va trebui construit și un Centru de Chrirugie Cardiovasculară.
Alexandru Rafila: Cred foarte tare că soluțiile pentru sistemul de sănătate din România este să putem să avem o rețea de Centre Naționale de Excelență, cum doriți să le spunem, mai ales în centrele universitare, care au și personalul care poate să pregătească sau să deservească aceste centre. Avem chirurgia cardiovasculară, avem neurochirurgia, oncologia ca și priorități, trebuie să vedem în viitorul nu foarte îndepărtat ce facem cu chirurgia cardiovasculară, iar împreună cu Spitalul Regional de Urgență din Iași, să putem să întregim gama de servicii medicale de asistență spitalicească.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a mai spus că odată cu darea în folosință a viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași, Spitalul Sf. Spridion fi transformat într-un muzeu, deoarece cu greu acolo se poate desfășura un act medical de calitate.
El a mai arătat că, în aceste zile, se efectuează un control de audit la Spitalul Sf. Spiridon.
Alexandru Rafila: O să discutăm cu domnul manager de la acest spital, în urma acestui raport de audit. Mai există și alte activități desfășurate de Ministerul Sănătății prin inspecția sanitară la acest spital, încât să putem cu ce avem să oferim pacienților din Iași condiții ceva mai bune privind asistența medicală spitalicească. Sper că lucrul ăsta să nu fie doar o promisiune, așa cum au fost multe de-a lungul timpului, să fie o realitate pentru oamenii din județul Iași – nu numai pentru că este spital regional – iar la Sf. Spiridon să avem posibilitatea să organizăm împreună cu Universitatea de Medicină un muzeu al medicinii ieșene.