Fostul primar Gheorghe Nichita va reintra după gratii. Magistrații Curții de Apel s-au pronunțat azi în dosarul „Amanta”, sentința fiind definitivă.
Magistrații Curții de Apel au constatat prescrierea acuzațiilor de instigare la accesul ilegal la un sistem informatic și de instigare la folosirea de informații nedestinate publicității. În schimb, acuzația de instigare la abuz în serviciu nu s-a prescris, iar judecătorii s-au decis asupra unei pedepse finale de 5 ani de detenție.
În cazul lui Hliboceanu, s-a constatat prescrierea acuzațiilor de acces ilegal la un sistem informatic și de folosire de informații nedestinate publicității. Magistrații au menținut condamnarea la 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu dată în primă instanță.
Gheorghe Nichita se întoarce astfel în penitenciar, el fiind eliberat condiţionat în octombrie 2021, după ce a executat doar o mică parte din cei cinci ani închisoare primiţi într-un dosar de corupţie, în care a fost acuzat că a primit mită 10% din valoarea unui proiect european, potrivit Agerpres. Nichita a fost acuzat de procurorii DNA de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect de informaţii ce nu erau destinate publicităţii, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi instigare la abuz în serviciu.
Iniţial, la instanţa de fond (Tribunalul Iaşi), Gheorghe Nichita primise cinci ani şi două luni închisoare pentru mai multe infracţiuni: instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; instigare la acces ilegal la un sistem informatic; instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi instigare la abuz în serviciu. La judecarea apelului, Curtea de Apel Iaşi a dispus marţi încetarea procesului penal pentru primele trei infracţiuni, fiind pusă în aplicare decizia Curţii Constituţionale din mai 2022, privind prescrierea faptelor. Judecătorii au menţinut pedeapsa aplicată de tribunal pentru instigare la abuz în serviciu, pe care au majorat-o de la patru la cinci ani.
Sentinta
„În baza art. 421 pct. 1 lit. a) Cod de procedură penală respinge ca tardiv apelul declarat de Poliţia Locală a Municipiului Iaşi împotriva Sp. nr. 742/29.09.2020 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 6368/99/2016. În baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală, admite apelurile declarate de DNA-Serviciul Teritorial Iaşi, inculpaţii Hliboceanu Liviu Mihai şi Nichita Gheorghe împotriva sentin?ei penale nr.742/29.09.2020 a Tribunalului Iaşi., pronun?ata în dosarul nr. 6368/99/2016, sentin?ă pe care o desfiin?ează în parte, în latură penală şi civilă Rejudecând cauza, în limitele desfiin?ării: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului Nichita Gheorghe în pedepsele componente de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 47 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal , două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 47 Cod penal raportat la art. 360 alin. 1 şi 2 Cod penal, respectiv instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, faptă prev. şi ped. de art. 47 Cod penal raportat la art. 365 alin. 1 lit. a) şi alin. 2 Cod penal şi 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 47 Cod penal cu referire la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal , cu înlăturarea sporului de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 396,alin.6 Cod procedură penală cu referire la art. 16 alin.1 lit.f Cod procedură penală raportat la Decizia nr.358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale încetează procesul penal pentru infracţiunile de instigare la acces ilegal la un sistem informatic, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 47 Cod penal raportat la art. 360 alin. 1 şi 2 Cod penal , instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, faptă prev. şi ped. de art. 47 Cod penal raportat la art. 365 alin. 1 lit. a) şi alin. 2 Cod penal, instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 47 Cod penal cu referire la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal , ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. Majorează cuantumul pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 47 Cod penal raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal de la 4 ani la 5 ani închisoare. Majorează pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa funcţia de primar) şi k) Cod penal, de la 4 ani la 5 ani. Menţine pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa funcţia de primar) şi k) Cod penal Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 5 luni închisoare aplicată inculpatului Hliboceanu Liviu Mihai în pedepsele componente de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Cod penal şi 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal , cu înlăturarea sporului de 5 luni închisoare. În baza art. 396,alin.6 Cod procedură penală cu referire la art. 16 alin.1 lit.f Cod procedură penală raportat la Decizia nr.358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale încetează procesul penal pentru infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Cod penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. Înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 Cod penal în raport de infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului Hliboceanu Liviu Mihai. Menţine pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) g) ( dreptul de a ocupa funcţia de poliţist local, funcţia de director general al Poliţiei Locale) şi k) Cod penal pe o perioadă de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal. Menţine pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a ocupa funcţia de poliţist local, funcţia de director al Poliţiei Locale) şi k) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 397 Cod procedură penală cu ref. la art. 25 alin.1 Cod procedură penală cu ref. la art. 1357, 1381, 1382 şi 1385 Cod civil, obligă inculpaţii Nichita Gheorghe şi Hliboceanu Liviu Mihai, în solidar, să plătească părţii civile Poliţia Locală a Municipiului Iaşi suma de 13 429,13 lei Menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 57/P/2015 din data de 29.09.2015 (aflată la filele1-17 dosar U.P. vol. 21) şi ordonan?a nr. 57/P/2015 din data de 24.11.2015(aflată la filele 298-308 dosar U.P. vol. 21), prin care s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aflate în proprietatea inculpatului Nichita Gheorghe şi prin încheierea Curţii de Apel Iaşi din 22.02.2022 prin care s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra contului bancar deţinut de inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, până la concurenţa sumei de 13 429,13 lei. Men?âne celelalte dispozi?îi ale sentin?ei penale apelate care nu contravin prezentei decizii şi înlătură dispoziţiile contrare. În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală obligă partea civilă Poliţia Locală a Municipiului Iaşi la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea apelului În temeiul dispozi?iilor art. 275 alin. 3 Cod de procedura penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat cu ocazia judecării apelurilor declarate de DNA-Serviciul Teritorial Iaşi, inculpaţii Hliboceanu Liviu Mihai şi Nichita Gheorghe rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată astăzi 30.08.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.”
De asemenea, Nichita are interdicţia de a ocupa funcţia de primar pe o perioadă de cinci ani, după ce iese din închisoare. Fostul şef al Poliţiei Locale a fost condamnat la patru ani închisoare cu executare În acelaşi dosar, fostul şef al Poliţiei Locale din Iaşi, Liviu Hliboceanu, a fost condamnat la patru ani închisoare cu executare pentru abuz în serviciu. Cei doi trebuie să plătească în solidar Poliţiei Locale suma de 13.429 lei, cu mult mai puţin faţă de suma stabilită iniţial de Tribunalul Iaşi (105.000 lei). În acest caz a fost deferit justiţiei şi Ştefan Avîrvarei, fost şef serviciu în cadrul Poliţiei Locale, însă acesta a fost judecat separat şi condamnat la o pedeapsă cu suspendare. Potrivit DNA, în perioada 25 decembrie 2013 – 30 aprilie 2015, Gheorghe Nichita, abuzând de funcţia de primar, l-a determinat pe Hliboceanu să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale Iaşi.
Astfel, Nichita l-a determinat pe Hliboceanu să dispună, personal sau cu ajutorul lui Avârvarei, funcţionarilor din poliţie să efectueze activităţi de investigaţii în teren sau de supraveghere operativă a iubitei primarului. „Prin săvârşirea infracţiunii, Nichita a obţinut un folos nepatrimonial necuvenit costând în informaţiile rezultate din activităţile de investigaţii în teren şi de supraveghere operativă, dar şi un folos patrimonial necuvenit de peste 58.100 lei, întrucât nu a mai fost nevoit să achite această sumă unui detectiv particular specializat pentru a beneficia de informaţiile respective. În perioada 30 ianuarie – 16 aprilie 2015, Nichita, în mod repetat, i-a determinat pe Hliboceanu şi Avîrvarei să efectueze verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obţinute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite”, susţin procurorii. Potrivit DNA, în 25 februarie 2015, fostul edil l-a determinat pe un alt inculpat implicat în acest caz să obţină desfăşurătorul convorbirilor telefonice iniţiate în ziua respectivă de iubita sa. „În continuare, inculpatul Chişcă l-a determinat, la rândul său, pe inculpatul Călin-Mihai Curalariu, angajat al unei companii de telefonie mobilă, să obţină aceste date nedestinate publicităţii care, ulterior, au ajuns în posesia lui Nichita, acesta din urmă obţinând astfel un folos nepatrimonial necuvenit. În aprilie 2015, pentru a avea un control permanent asupra activităţilor zilnice ale persoanei supravegheate, Avîrvarei, fiind determinat de Nichita, a achiziţionat un program informatic conceput în scopul de a asigura accesul fără drept la un sistem informatic şi a deţinut această aplicaţie pe care a pus-o ulterior la dispoziţia acestuia din urmă, în acelaşi scop”, spunea DNA. Poliţia Locală Iaşi s-a constituit parte civilă în cauză Anchetatorii au reţinut că aplicaţia de tip „spy” a fost instalată din dispoziţia fostului primar pe un telefon mobil ce a fost făcut cadou ulterior iubitei sale. De asemenea, în februarie 2015, Nichita l-a determinat pe Ştefan Avîrvarei să acceseze fără drept sistemul informatic aparţinând iubitei sale, în scopul de a obţine date informatice referitoare la locaţia GPS, fotografii, videoclipuri, e-mail-uri, mesaje tip SMS, transmisii de date realizate prin aplicaţii Skype, WhatsApp. Procurorii mai susţin că Nichita l-a determinat pe Hliboceanu să dispună ca agenţi de la Poliţia Locală să-l escorteze în permanenţă pe primar şi să efectueze deplasări cu autoturismele Poliţiei Locale în interesul personal al acestuia din urmă sau al unor persoane indicate de el. Tot în aceeaşi perioadă, mai susţin procurorii, Hliboceanu a menţinut poliţişti locali în postul de pază a imobilului în care locuia edilul, fiind creat un prejudiciu instituţiei publice şi corelativ un folos patrimonial necuvenit lui Nichita de peste 124.000 lei. În cauză, inculpaţii Chişcă şi Curalariu au încheiat cu procurorii două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. Poliţia Locală Iaşi s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de aproximativ 230.000 lei.