Grevă a sindicatului piloților Lufthansa: 800 de zboruri vor fi anulate și 130.000 de pasageri vor fi afectați
În cursul zilei de vineri, 800 de zboruri vor fi anulate de către compania germană Lufthansa, fiind afectați 130.000 de pasageri, după ce sindicatul piloților a anunțat grevă de o zi.
Lufthansa a precizat că anularea zborurilor va afecta aeroporturile din Frankfurt și Munchen, adăugând că mai multe zboruri vor trebui să fie anulate și joi.
VC cere o creștere salarială de 5,5% în acest an pentru cei peste 5.000 de piloți și compensații automate pentru inflație după aceea.
„Sperăm să ne întoarcem la negocieri cât mai curând posibil”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Lufthansa. „Cu toate acestea, nu putem suporta creșterile de costuri asociate cu cererile VC”, a adăugat el.
Grevele și lipsa de personal au forțat deja companiile aeriene, inclusiv Lufthansa, să anuleze mii de zboruri în această vară și au provocat cozi de ore pe marile aeroporturi, frustrându-i pe turiștii dornici să călătorească după blocajele COVID-19.
Lufthansa s-a confruntat deja în acest an cu greve ale angajaților din domeniul securității și ale personalului de la sol din cauza salariilor.
Compania aeriană a declarat că face tot posibilul pentru a minimiza efectele grevei piloților de vineri, dar nu poate exclude anularea sau întârzieri în unele cazuri în weekend.
Acțiunile companiei aeriene au scăzut cu 3,5% la ora 0930 GMT.
Michael Niggemann, membru al consiliului de administrație al Lufthansa responsabil pentru resurse umane, a declarat că greva este de neînțeles și a apărat oferta „foarte bună și echilibrată din punct de vedere social” a companiei aeriene.