„Românii vor fi nevoiți să închidă lumina, să pună o plapumă pe ei și să-și aducă aminte de vremea lui Ceaușescu”

0
96
Analistul economic Adrian Negrescu și Ion Lungu, directorul executiv al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), au explicat pentru Gândul ce impact va avea Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern privind plafonarea și compensarea prețurilor din energie, atât asupra cetățeanului, cât și asupra companiilor, ținând cont că specialiștii în energie anunță că vom avea parte de ”una dintre cele mai costisitoare ierni” din ultimii 60 de ani.

Adrian Negrescu spune că această decizie dă, practic, undă verde creșterii facturilor la energie electrică pentru majoritatea românilor.  Analistul susține că guvernanții mimează dialogul social, fără să ia cu adevărat în seamă părerea mediului de afaceri și a specialiștilor din energie.

„Prețurile vor fi cele din piață, iar facturile vor fi duble, dacă nu triple față de iarna trecută”

„Cred că, peste 80% din populație, consumă iarna mai mult de 255 kWh /lună. Mă refer aici la bucureșteni, cei care sunt racordați la termoficare și pentru care a folosi un calorifer electric, un boiler în timpul iernii înseamnă să depășească, cu siguranță acest nivel de consum.

„Altfel spus, prețurile vor fi cele din piață, iar facturile vor fi duble, dacă nu triple față de iarna trecută. Principalul beneficiar al acestei ordonanțe este bugetul de stat, este Guvernul, care adună mai mulți bani din sectorul energetic prin supraimpozitare, prin taxa de solidaritate, prin amenzile de 5% din cifra de afaceri pentru traderi, încearcă să ia de două, de trei, de cinci ori mai mulți bani decât lua până acum din sectorul energetic”, spune Adrian Negrescu.

Analistul economic explică cine sunt marii perdanți ai acestei decizii luată de Guvern, dar și de ce situația pe care o trăim în România lui 2022 ne aduce aminte de vremea comunismului, atunci când consumul de energie electrică era plafonat și restricționat.

„Are de suferit populația, pentru că pragurile de consum se ridică și prețurile vor continua să crească”

Expertul susține că, raportându-ne la întreg contextul, suntem în pragul unei ierni extrem de dificile, în care populația – în special familiile cu copii, oamenii cu o situație financiară precară, dar și cei în vârstă – va suferi din cauza lipsei unor măsuri concrete care să-i protejeze, pe fondul deciziilor luate în domeniul energiei.

„De pierdut au companiile, pentru că IMM-urile au limitat consumul la 85%, deci prețurile și pentru ele vor crește. Are de suferit industria românească, pentru că nu există niciun fel de măsură de sprijin pentru cei care produc și depășesc practic zona de IMM-uri. Are de suferit populația, pentru că pragurile de consum se ridică și prețurile vor continua să crească.

Sunt milioane de oameni lăsați vulnerabili în fața noilor contracte care prevăd prețuri chiar și de 4-5 lei/kWh față de 0,8 lei cât este prețul plafonat de autorități. Domnul Popescu (n.r. -Virgil Popescu, ministrul Energiei) a scăpat ieri porumbelul în conferința de presă de la Palatul Victoria, spunându-ne că este un îndemn la austeritate, la reducerea facturilor.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments