În staţiunea Ocna Şugatag se pot trata afecţiuni reumatismale degenerative şi abarticulare, afecţiuni neurologice periferice (pareze) sau afecţiuni ginecologice.
Baza de tratament din apropiere permite efectuarea de băi calde în cădiţe, electroterapie, hidroterapie, termoterapie, aerohelioterapie şi masaj medical. Baza de tratament funcţionează de 42 de ani şi găzduieşte anual mii de turişti. Baza de tratament are cinci bazine cu apă sărată, cu apă încălzită la 37 de grade.
Staţiunea dispune de echipamente moderne, pentru a realiza cele mai noi şi eficiente proceduri:
- ape minerale clorurate, sodice şi calcinate;
- două bazine mari şi unul mic cu apă minerală rece pentru bai şi aerohelioterapie;
- instalaţii pentru electroterapie;două bazine şi trei văni cu ape minerale încălzite;
- instalații pentru fizioterapie
- împachetări cu parafină
- duș subacval și băi galvaniceș
- intalații cu nămol
Izvoarele Termale şi Clima stațiunii
Clima staţiunii este caracteristică depresiunilor intramontane, cu veri răcoroase şi ierni reci. Aerul curat şi răcoritor este şi el un factor de cură şi contribuie la starea de bine a numeroşilor pacienţi ce vin aici pentru tratament. Experţii spun că apele minerale sodice şi clorurate din staţiune au o concentraţie de sare de 119 g/l. Vechile Băi, situate în apropierea lacurilor antroposaline au devenit zona preferată pentru turiştii veniţi cu cortul. Lacul cel mai adânc (33 de metri) este Tăul fără Fund, însă atracţia zonei este Lacul Gavril (adâncime de 33 de metri), cel mai mare lac antroposalin din România ce se întinde pe o suprafaţă de 2,35 hectare. O raritate a lacului este stratul de apă dulce de la suprafaţă, ce-l face habitatul ideal pentru vieţuirea peştilor.
Despre Ocna Şugatag
Localitatea Ocna Şugatag a fost atestată documentar pentru prima oară în 1355, iar celelalte localități din administraţie (Breb, Hoteni, Sat-Șugatag) 5 ani mai târziu, istoricul lor fiind legat de activitatea de exploatare a sării. Documentul care atestă staţiunea pomeneşte de un drum ce ducea către Ţinutul Ocnelor de Sare, loc de unde maramureşenii se aprovizionau. Izvoare istorice atestă faptul că, în timpuri străvechi, principala îndeletnicire a populaţiei era exploatarea sării. La finele secolului al XIV-lea, sarea începe să fie exploatata în cantităţi mai mari, în cadrul unor ocne organizate de „Cămara Regală a Sării”. Un secol mai târziu, documentele vorbesc despre o anume ocnă, ocna Paul Silvestru şi a grupării miniere Ana-Iuliana și Elisabeta, ce intrau în administraţia domeniului regal. Începând cu anul 1777, industria de exploatare a minelor a început să se dezvolte. Imperiul austro-ungar a avut şi el o influenţă pozitivă asupra staţiunii, aducând mineri specializați din toată Europa şi analizând metodele de extracţie a sării.
Între anii 1799-1822, funcţionează Ocna Bogdan, mai apoi, între 1802-1853, se exploatează Ocna Mihai, iar în final, din anul 1921, se dezvoltă Ocna Dragoș. La finalul secolului al XIX-lea, la Ocna Șugatag funcţiona un număr de 3 ocne. Începând cu anul jumătatea secolului al XX-lea, ocnele au fost infiltrate cu apă dulce, fiind închise, iar mai apoi, s-au format în acel loc, lacuri sărate cu apa curativă.
