32 de ani de cariera. Un militar din cadrul ISU Iasi, sărbătorit de colegi la iesirea la pensie

0
171

După 32 de ani de carieră militară în care și-a servit Patria cu devotament, curaj și credință sub drapel, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, 𝗹𝗼𝗰𝗼𝘁𝗲𝗻𝗲𝗻𝘁𝘂𝗹 𝗠𝗶𝗿𝗲𝗹 𝗠𝗨𝗥𝗔𝗥𝗜𝗨 𝗮 𝘀𝗽𝘂𝘀 𝗮𝗱𝗶𝗼 𝗮𝗿𝗺𝗲𝗹𝗼𝗿 𝗶𝗲𝘀̦𝗶𝗻𝗱 𝗹𝗮 𝗽𝗲𝗻𝘀𝗶𝗲, fiind felicitat de către toţi colegii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Mihail Sturdza” al județului Iași.

Născut în anul 1972, în localitatea Dolhești, județul Suseava, tată a doi copii, Mirel Murariu a absolvit Școala Militară de Ofițeri în Rezervă Bacău, profil subofițeri activi, specialitatea auto, în anul 1992 fiind repartizat în cadrul Brigăzii 15 Mecanizate, unde a lucrat în perioada 1992 – 2006, ulterior, în perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2018 activând ca subofițer în cadrul ISU Iași, iar din data de 19 ianuarie 2018 a fost trecut în corpul ofițerilor cu gradul de sublocotenent în cadrul aceeași instituții, fiind avansat la gradul de locotenent în data de 1 august 2021.

Subofițerul de ieri, ofițerul de astăzi, viitorul pensionar a dat dovadă de profesionalism și capacitate de adaptare la situaţii noi, pe timpul misiunilor a arătat că dispune de cunoştinţele şi deprinderile necesare îndeplinirii cu profesionalism a funcțiilor în care a fost numit.

“𝘼𝙨𝙩𝙖̆𝙯𝙞, 15 𝙨𝙚𝙥𝙩𝙚𝙢𝙗𝙧𝙞𝙚 2022, 𝙡𝙖 𝙨𝙚𝙙𝙞𝙪𝙡 𝙞𝙣𝙨𝙥𝙚𝙘𝙩𝙤𝙧𝙖𝙩𝙪𝙡𝙪𝙞, 𝙞̂𝙣 𝙥𝙧𝙚𝙯𝙚𝙣𝙩̧𝙖 𝙘𝙤𝙡𝙚𝙜𝙞𝙡𝙤𝙧 𝙙𝙚 𝙨𝙚𝙧𝙫𝙞𝙘𝙞𝙪, 𝙙𝙤𝙢𝙣𝙪𝙡 𝙘𝙤𝙡𝙤𝙣𝙚𝙡 𝙄𝙤𝙣𝙪𝙩̦ – 𝘾𝙞𝙥𝙧𝙞𝙖𝙣 𝙂𝙧𝙖̆𝙙𝙞𝙣𝙖𝙧𝙪, 𝙞𝙣𝙨𝙥𝙚𝙘𝙩𝙤𝙧𝙪𝙡 𝙨̦𝙚𝙛 𝙖𝙡 𝙄𝙎𝙐 𝙄𝙖𝙨̦𝙞 𝙖 𝙙𝙖𝙩 𝙘𝙞𝙩𝙞𝙧𝙚 𝙤𝙧𝙙𝙞𝙣𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙙𝙚 𝙩𝙧𝙚𝙘𝙚𝙧𝙚 𝙞̂𝙣 𝙧𝙚𝙯𝙚𝙧𝙫𝙖̆ 𝙖 𝙙𝙤𝙢𝙣𝙪𝙡𝙪𝙞 𝙡𝙤𝙘𝙤𝙩𝙚𝙣𝙚𝙣𝙩 𝙈𝙞𝙧𝙚𝙡 𝙈𝙪𝙧𝙖𝙧𝙞𝙪.

𝗖𝗼𝗺𝗮𝗻𝗱𝗮 𝗜𝗦𝗨 𝗜𝗮𝘀̦𝗶, 𝗶̂𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮̆ 𝗰𝘂 𝘁𝗼𝘁̦𝗶 𝗰𝗼𝗹𝗲𝗴𝗶𝗶 𝗶̂𝗶 𝘂𝗿𝗲𝗮𝘇𝗮̆ 𝗱𝗼𝗺𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗹𝗼𝗰𝗼𝘁𝗲𝗻𝗲𝗻𝘁 𝗠𝗶𝗿𝗲𝗹 𝗠𝘂𝗿𝗮𝗿𝗶𝘂 „𝗣𝗘𝗡𝗦𝗜𝗘 𝗜̂𝗡𝗗𝗘𝗟𝗨𝗡𝗚𝗔𝗧𝗔̆” 𝘀̧𝗶 𝘀𝘂𝗰𝗰𝗲𝘀 𝗶̂𝗻 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮̆𝘁̧𝗶𝗹𝗲 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗹𝗲 𝘃𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗳𝗮̆𝘀̧𝘂𝗿𝗮 𝗶̂𝗻 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗶𝗻𝘂𝗮𝗿𝗲”, a transmis ISU Iasi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments