Clubul Politehnica Iaşi a anunţat, joi, că a obţinut serviciile mijlocaşului Cătălin Hlistei.
“Mijlocaşul lateral născut la 24 august 1994 a semnat, astăzi, contractul cu Poli Iaşi”, a precizat gruparea ieşeană pe Facebook.
Hlistei a jucat patru meciuri în acest sezon la Universitatea Cluj, iar în campionatul trecut a fost legitimat la Rapid Bucureşti. A adunat peste 160 de prezenţe în primele două eşaloane şi a marcat 40 de goluri.