Încep lucrările la noua Unitate de Urgență a Spitalului de Pediatrie din Iași

0
154

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a semnat, astăzi, ordinul de începere a lucrărilor pentru extinderea și dotarea Unității de Urgență a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”. Viitoarea Unitate de Urgență va avea o suprafață de 2.358 mp și va fi dispusă pe trei niveluri, respectiv demisol, parter și etaj, cu platformă pentru heliport.

“Zeci de mii de copii din toată regiunea Moldovei ajung în fiecare an la Spitalul de Pediatrie din Iași, cu o medie de 150 de cazuri urgente pe zi. Sunt copii care au nevoie de ajutorul profesioniștilor de aici, dar și de adaptarea spațiului medical la cerinţele actuale. Extinderea UPU va însemna concret o creștere de șapte ori a numărului de paturi, de la cinci, câte sunt în prezent, la 35. După ce lucrările vor fi finalizate, Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul pentru Copii din Iași va fi cea mai mare și cea mai modernă din țară, cu dotări la standarde europene”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.

“Suntem pregătiți de un nou șantier și credem că, la sfârșitul acestei perioade, Spitalul pentru Copii va ajunge la nivel european, cu tot ce înseamnă dotare și personal medical. Vom aduce specialități noi, servicii de înaltă performanță, pentru sănătatea și siguranța copiilor noștri’’, a afirmat managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria’’, Alina Belu.

“O unitate de urgențe pediatrică are niște particularități și încercăm să le atingem. Vom avea o sală de tratament imediat, cu spații modulare, separate prin geamuri de sticlă detașabile în funcție de necesități și o insulă de supraveghere, pentru personalul medical, care va avea o viziune de 360 de grade asupra pacienților”, a spus dr. Solange Tamara Roşu, medic şef UPU.

Lucrările vor fi realizate de SC Daroconstruct SRL.

‘’Noi vom face toate eforturile astfel încât contractul să se încheie la termen, dacă se poate chiar mai devreme, și la nivelul de calitate dorit de noi toți”, a spus directorul firmei Daroconstruct, Radu Zaharia.

‘’Este o zi cu încărcătură aparte, deoarece am ajuns la o treime din implementarea acestui contract. Prin semnarea ordinului de începere a lucrărilor, până la 31 decembrie 2023 ne revine rolul frumos, dar greu de implementare. Vom avea la final o Unitate de Primiri Urgențe model de bună practică în România, a afirmat directorul executiv al Direcției de Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, Marieta Afilipoaie.

Valoarea totală a proiectului pentru extinderea și dotarea Unității de Urgență a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”este de 34.671.507,39 lei.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments