Părinții unui copil care nu a supraviețuit unei forme agresive de cancer au decis să doneze fondurile strânse pentru tratamentul acestuia pentru ca alți copii bolnavi să aibă cât mai repede după diagnostic șansa unui tratament adecvat. Astfel, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” din Iași, cu susținerea Organizației Salvați Copiii, va fi dotat cu un aparat pentru mixarea citostaticelor, în valoare de 120.000 de euro (fonduri provenite integral din donațiile făcute pentru salvarea lui Călin Mihai), primul de acest fel din România.
Din totalul de cazuri diagnosticate cu tumori maligne la copii (0‐19 ani,) atât ca număr de cazuri, cât și ca rată de incidență, în perioada 2016‐2020, ponderea cea mai mare aparține grupei de vârstă 15‐19 ani. Numai în anul 2020, pentru care există date centralizate, medicii de familie au declarat 443 de cazuri noi de îmbolnăvire prin tumori maligne la copii, ceea ce reprezintă 1,03% din totalul cazurilor noi declarate pe țară, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate.
Povestea copilului care va salva alți copii
Călin-Mihai a venit pe lume în ziua de 27 noiembrie 2017. Când a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă, deja puteai auzi prin casă cum spune mama sau tata. Se pregătea să facă primii pași. În urma unei anemii severe, de care Călin-Mihai nu părea că mai scapă, medicii au pus un diagnostic foarte grav: Neuroblastom de Gradul 4, cancer la glanda suprarenală. A urmat un drum lung și anevoios, prin spitale. Drum cu chimioterapie, injecții, plânsete și multă durere. Tratamentul cu chimioterapie a început de urgență, dar pentru a avea o șansă la viață tratamentul de specialitate trebuia continuat la o clinică de oncologie din Franța sau Belgia, cu terapie imunologică și transplant. În urma campaniei umanitare, suma necesară a fost strânsă, dar deși doctorii de la Institutul Gustave Roussy din Paris au făcut tot posibilul, cancerul a fost nemilos.
Călin-Mihai s-a stins din viață în dimineața zilei de 17 mai 2019.
„Și pentru că Dumnezeu a fost bun și ne-a ajutat să adunăm fondurile care erau necesare pentru Călin Mihai, am decis să sponsorizăm achiziționarea echipamentului de mixare a citostaticelor, iar cu restul 98.129 EUR rămași am format Asociația Conventus Mirabilis*. Ne dorim ca Salvați Copiii România să ne fie alături, pentru a putea crea o parte din condițiile și tratamentul de care a beneficiat Călin Mihai în Franța pentru copiii afectați de cancer care se regăsesc în saloanele Secției de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru copii ”Sf. Maria” din Iași”, au explicat părinții.
“Călin este unul dintre îngerii pe care i-am cunoscut în viața mea. El a venit pe lume și ne-a părăsit mult prea devreme, lăsând în urma lui o durere care nu poate fi explicată în cuvinte. Călin a lăsat în urmă doi părinți ca puțini alții, Alexandra și Dragoș, care au decis să doneze toate fondurile strânse pentru Călin, pentru a ajuta și alți copii care se luptă cu acest diagnostic nemilos. Mă înclin în fața lor și le mulțumesc. Călin trăiește prin voi și prin toate faptele bune pe care le faceți, dragă Alexandra și Dragoș”, a povestit Amalia Năstase, ambasador Salvați Copiii România.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi