Aman Teodor Andi, una dintre victimile accidentului rutier de ieri din Razboieni, este internat la spitalul “Sf. Spiridon”.
Se poate dona şi in alte oraşe, dar trebuie specificat unde este internat si pentru cine se face donatia.
Cele două autoturisme, care se îndreptau dinspre Iaşi spre Târgu Frumos, depăşeau în coloană, maşina de poliţie având semnalizarea sonoră pornită. Şoferul autoturismului alb, aflat în faţă, a virat stânga, moment în care s-a produs impactul cu autospeciala de poliţie, care s-a răsturnat de două – trei ori şi s-a oprit în şanţ. Unul dintre poliţiştii aflaţi în maşină a fost proiectat prin parbriz.Potrivit medicilor, şoferul din autospeciala (27 de ani) a suferit contuzii la bazin, este stabil hemodinamic si a fost transporat la UPU “Sfantul Spiridon”. Pasagerul din dreapta maşinei de poliţie (29 de ani) a suferit traumatisme cranio-cerebrale şi diverse leziuni, pierzându-şi cunoştiinţa. El a fost transferat la Spitalul de Neurochirugie. Şoferiţa din celălalt autoturism, în vârsta de 46 de ani, a suferit un atac de panică şi a refuzat să fie transportată la spital.Polițiștii sunt din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Tg. Frumos și se deplasau la un eveniment sesizat prin apel 112, a transmis IPJ Iași.Poliţiştii se aflau în misiune și erau în depăşirea maşinii implicate în accident. Șoferița autoturismului Seat a vrut să facă stânga, nu s-a asigurat şi a intrat în coliziune cu maşina Poliţiei.