Anul universitar începe în forta la Iasi odata cu finalul lunii septembrie. Dupa ce studentii Universitatii de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” au început deja cursurile de o saptamâna, de luni, 26 septembrie, alte doua institutii de învatamânt superior se pregatesc sa deschida oficial amfiteatrele.
În primul an în care nu mai exista nici restrictii si nici recomandari din partea Ministerului Sanatatii, decât voalate, în contextul pandemiei COVID-19, tinerii vor desfasura majoritatea orelor fata în fata, universitatile optând, în principal, ca doar la programele de master sa desfasoare o parte din activitate online. Astfel, duminica, 25 septembrie, Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi (UMF) va organiza deschiderea festiva a anului universitar în Aula „George Emil Palade”, iar luni, 26 septembrie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi va organiza ceremonia de deschidere a anului universitar în Aula Magna „Mihai Eminescu”, de la ora 11.00.
Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi va începe cursurile luni, 3 octombrie, iar deschidere festiva va fi organizata de la ora 10.00, la fel ca în ultimii ani, pe o scena amplasata în parcul dintre caminele T9-T11. Reprezentantii institutiilor de învatamânt superior spun ca exista un entuziasm mai mare fata de alti ani a studentilor de a începe în plin cursurile, în special a celor din anii superiori, care au ratat o parte dintre activitati în contextul pandemiei COVID-19 si vor sa se bucure integral acum de întreaga experienta de studentie. De altfel, în aceste zile universitatile sunt în plina desfasurare a procesului de cazare, zeci de mii de studenti fiind asteptati peste weekend în capitala Moldovei, în camine sau în chiriile pe care si le-au rezervat pentru anul universitar 2022 – 2023.