Grefier angajat de Curtea de Apel Bacău, dat afară după ce s-a descoperit că are un handicap grav. Concedierea, declarată abuzivă

0
211
judecata dreapta
Un grefier de la o judecătorie din subordinea Curții de Apel Bacău a fost concediat după ce, la patru ani de la angajare, s-a descoperit că grefierul deține un certificat pentru grad de handicap accentuat, cu însoțitor. Bărbatul a contestat decizia Curții de Apel Bacău în instanță, iar Tribunalul Mureș și Curtea de Apel Mureș au anulat decizia de concediere, potrivit ziare.com.
Noiembrie 2016. Curtea de Apel Bacău organizează un concurs pentru ocuparea unui post de grefier la o judecătorie din subordine. Concursul este câștigat de un candidat care depune la dosarul de concurs, printre altele, o adeverință din care reiese că este apt din punct de vedere medical și „nu este în evidență cu boli cronice și psihice infecto-contagioase”.

Felicitat dimineața, dat afară după-masa

În procesul de concediere abuzivă pe care l-a deschis după ce a fost dat afară, grefierul arată că în prima zi la care s-a întors la lucru după mai mult de un an de concediu medical a fost chemat la președintele instanței, unde a primit calificativul „foarte bine” și i s-a dat să semneze o nouă fișă a postului, iar la terminarea programului a fost informat că e concediat.

Curtea de Apel Bacău, care a dispus concediere a grefierului, și-a motivat decizia arătând că grefierul „nu a adus la cunoștința comisiei de concurs existența Certificatului de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal, acesta depunând la dosarul de concurs adeverința din care reiese că nu era în evidență cu boli cronice și psihice, infecto-contagioase, și nici la cunoștința angajatorului la data emiterii deciziei de încadrare”.

În urma concedierii, grefierul a dat în judecată Curtea de Apel Bacău, cerând anularea deciziei de concediere și daune morale de 100.000 de euro.

Judecătorii au decis anularea deciziei de concediere și reangajarea grefierului, cu plata salariilor pentru perioada în care a fost dat afară. Cererea de acordare a daunelor morale a fost respinsă, judecătorii considerând că grefierul nu a făcut dovada unor traume morale suferite în urma situației în care a fost pus.

„Indiferent de aspectul că reclamantul avea sau nu obligația de a-i comunica acesteia (sau comisiei de concurs) faptul că este încadrat în grad de handicap, pârâta nu putea refuza angajarea reclamantului strict pentru acest motiv. Faptul că în favoarea reclamantului a fost stabilit dreptul acestuia de a beneficia de asistent personal trebuie privit nu ca un obstacol în desfășurarea de către reclamant a activității, ci ca o măsură de protecție acordat prin Legea nr. 448/2006 în sprijinul acestuia, de care reclamantul poate uza în măsura în care are nevoie”, se arată în sentința Tribunalului Mureș, rămasă definitivă în urma apelului de la Curtea de Apel Târgu-Mureș.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments