De luni, indemnizația de șomaj se va majora pentru cei care au un stagiu de cotizare de cel puțin un an

0
70

Persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an vor putea beneficia de o indemnizație de șomaj mai mare, se arată într-o lege publicată azi în Monitorul oficial și care se va aplica de luni.

Potrivit Legii 273/2022, publicată azi în Monitorul oficial și care se va aplica de luni, cuantumul indemnizației de șomaj se va majora și va ajunge la valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare la data stabilirii acestuia, pentru cei care au efectuat un stagiu de cotizare de cel puțin un an.

În prezent, Legea nr. 76/2002 stabilește că valoarea indemnizației de șomaj pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de minimum un an este de 75% din valoarea ISR. Având în vedere că valoarea ISR este de 525,5 lei, persoanele menționate anterior pot beneficia de un ajutor de șomaj de 395 de lei.

De luni, o persoană care a cotizat cel puțin un an la bugetul de stat va putea să obțină o indemnizație de șomaj cu 130,5 lei mai mare.

Potrivit motivării măsurii, o astfel de măsură este cu atât mai necesară acum cu cât pandemia de coronavirus a lăsat multe persoane fără loc de muncă, iar reangajarea acestora, în situația dată, durează foarte mult sau nu are loc.

„Am formulat prezenta propunere legislativă prin care facilităm acordarea unui ajutor bănesc însemnat categoriei de cetățeni care se află în şomaj (…). Credem că şomerii trebuie susținuti, în special în această perioadă de criză, pentru că, în scurtă vreme, familiile lor se vor afla la limita subzistenței”, scria în expunerea de motive.

Notă: O altă propunere aflată pe parcursul legislativ (care, după ce a fost adoptată, a fost trimisă înapoi în Parlament) prevede majorarea valorii ISR până la 1.200 de lei, după ce aceasta a rămas neschimbată timp de mai bine de zece ani.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments