Programul evenimentelor organizate de Arhiepiscopia Iaşilor cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva din acest an

0
247

Sărbătoarea de anul acesta a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi este dedicată anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului şi anului comemorativ al Sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ. Ţinând cont că se împlinesc 300 de ani de la naşterea Sfântului Paisie (Velicicovschi) de la Neamţ (1722-1794), alături de Ocrotitoarea Moldovei va fi aşezată spre închinare și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Paisie, adusă de la Mănăstirea Neamţ.

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe sâmbătă, 8 octombrie, când, de la ora 6, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie. Dacă însă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, aşezarea raclei cu sfintele moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioşilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior, decizia urmând a se anunţa în acele momente.

În data de 14 octombrie 2022, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locaţii.

Reprezentanții instituțiilor de presă vor avea acces la hramul Sfintei Parascheva pe baza legitimațiilor de serviciu, cu rugămintea de a trimite anterior, pentru a putea comunica mai eficient, pe adresa [email protected], datele de contact: instituția de presă, numele și prenumele jurnalistului, funcția, adresa de email și un număr de mobil. Zonele de acces și alte informații utile vor fi comunicate de organizatori la fața locului.

Programul evenimentelor de anul acesta organizate de Arhiepiscopia Iaşilor cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva este ataşat mai jos, împreună cu informaţii despre viaţa Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ.

Să avem mereu gândul la rugăciune, ca prezență şi lucrare a Sfântului Duh în omul evlavios, nădăjduind ca sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi să ne aducă tuturor sănătate, pace şi bucurie sfântă!

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva – 2022

Program 7-16 octombrie 2022

Vineri, 7 octombrie 2022

  • Ora 20.00 – Primirea la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a raclei cu sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț

Sâmbătă, 8 octombrie 2022

  • Ora 6.00 – Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, urmat de procesiunea în jurul Catedralei Mitropolitane cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț șidepunerea lor spre închinare în baldachinul de peplatoul din faţa căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
  • Orele 6.45-11.30– Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 16.00-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Duminică, 9 octombrie 2022

  • Orele 6.30-11.30 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie arhierească şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 16.00-18.00 –Ceasul 9,Vecernia,Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 19.00-20.30 Pelerinajul „Calea Sfinţilor”: Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț (se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană)

Luni, 10 octombrie 2022

  •  Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 19.00-23.00 – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Simeon Noul Teolog şi a Sfântului Grigorie Palama

Marți, 11 octombrie 2022

  • Orele 6.45-11.30–Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile, Utrenia, Sfânta Liturghie, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Ora 17.00-18.00 –Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Ora 18.00– Prezentarea volumului de Canoane închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, publicat de Editura Doxologia. Prezintă pr. prof. dr. Dragoș Bahrim și lect. dr. Adrian Sârbu. Canoanele din volum vor fi interpretate de Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași, dirijor arhid. prof. Mihai Ursache.
    Evenimentul are loc la Librăria „Doxologia”
  • Orele 19.00-23.00 Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Miercuri, 12 octombrie 2022

  •  Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, Ceasurile şi Sfânta Liturghie, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Apostol Andrei

Joi, 13 octombrie 2022

  • Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească, apoi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 17.00-18.00 –Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Ora 19.00 –Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană)
  • Orele 21.00-00.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfintei Cuvioase Parascheva, unită cu a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț
  • Orele 0.00-2.00 – Sfânta Liturghie arhierească

Vineri, 14 octombrie 2022

  • Orele 7.00-9.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare
  • Orele 9.00-12.30 – Sfânta Liturghie arhierească

(pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt)

  •  Orele 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 19.00-23.00 – Slujba de priveghere, Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi a Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv

Sâmbătă, 15 octombrie 2022

  • Orele 6.45-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească; Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 16.00-18.30 – Ceasul 9, Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Duminică, 16 octombrie 2022

  • Orele 6.30-12.00 – Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva
  • Orele 15.30-18.00 – Ceasul 9, Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva

Viaţa Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ (1722-1794)

Cuviosul Paisie s-a născut la Poltava, în Ucraina, la 21 decembrie 1722, în familia protopopului Ioan Velicikovschi şi a soţiei sale, Irina, ajunsă mai târziu monahie, cu numele Iuliana, în Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din împrejurimile Poltavei. Petru – numele de botez al Sfântului Paisie – era al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi, care muriseră cu toţii înainte ca el să atingă vârsta de douăzeci de ani. Orfan de tată de la vârsta de patru ani, a învăţat să scrie şi să citească sub îndrumarea mamei sale şi a fratelui mai mare, Ioan.

Între 1735-1739, urmează primul ciclu al Academiei Duhovniceşti din Kiev. Încă din aceşti primi ani ai copilăriei, Petru a căutat să împlinească marea aspiraţie a vieţii sale, aceea de a se face monah, ca pe o necesitate a sufletului său. Mai întâi a mers la Mănăstirea Liubeţk, aproape de oraşul cu acelaşi nume, apoi la cea din Medvedovski, la sud de oraşul Kiev – parte a Ucrainei de astăzi, ce se afla atunci sub administraţie poloneză –, unde a îmbrăţişat prima treaptă a monahismului, cea de rasofor, la 19 ani, primind numele de Platon.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments