Din luna iunie şi fălticeneanul Mihai Tudosă, şef Serviciu Tehnic la Electroputere VFU Paşcani, conduce o Dacie Spring, cumpărată de tatăl său pentru a-şi duce nepoţii la grădiniţă şi la şcoală. Mihai este cunoscut în ţară şi străinătate pentru articolele pe care le publică în revistele de specialitate despre trenuri, automotoare şi locomotive, având şi un blog despre această pasiune, trenurile, apreciat de feroviari.
Fiind într-o continuă perfecţionare şi „pus la curent” cu toate noutăţile, Mihai şi-a propus să viziteze, în perioada 20-23 septembrie, InnoTrans 2022 Berlin, un târg în care peste 3.000 de expozanţi din lumea tehnologiei transportului feroviar se întâlnesc pentru a face schimb de idei şi opinii. Pentru că biletele la avion erau foarte scumpe, dar şi pentru că îşi dorea să testeze comportamentul maşinii electrice la un drum foarte lung, până acum drumurile parcurse în ţară fiind trasee de câteva sute de kilometri, Mihai şi colegul său de serviciu Dragoş Pavel, din Paşcani, specialist şi în diagnoză auto pentru mai multe mărci, au hotărât să meargă împreună cu Dacia Spring în capitala Germaniei. Mihai a gândit şi un proiect, „De la ceasul din Piaţa <Nada Florilor> la ceasul din Alexanderplatz Berlin”, ceasul din Fălticeni, realizat în 1985, dorindu-se a fi o copie a celui din Berlin.
Fălticeni vs. Berlin, alături de acelaşi ceas şi 1.850 km parcurși în spiritul mobilităţii electrice
Deşi nimeni nu îi dădea nici o şansă să ajungă cu Dacia Spring la Berlin, mulţi spunând că„e nebunie curată”, mai ales că Spring-ul nu este una dintre cele mai apreciate maşini electrice din punct de vedere al autonomiei şi al puterii motorului, totuşi… se poate. În dimineața zilei de 17 septembrie, cei doi tineri au plecat la drum, iar pe 19 septembrie au făcut publice şi primele imagini cu maşina la Berlin.