Porsche a devenit joi cel mai valoros producator auto din Europa, depasind grupul Volkswagen, dupa succesul listarii producatorului de masini sport de lux, transmite Reuters.
Chiar daca luni actiunile Porsche au scazut sub pretul de listare, la 81 euro, în contextul declinului de pe pietele bursiere, ele au urcat joi dimineata la 93 euro (91,95 dolari), astfel încât capitalizarea sa bursiera a ajuns la 85 miliarde de euro. Avansul vine dupa ce bancile de investitii implicate în listare au achizitionat aproape 3,8 milioane de actiuni pentru 312,8 milioane de euro.
Astfel, capitalizarea bursiera a Porsche a depasit-o pe cea a Volkswagen, de 77,7 miliarde de euro. Pe urmatoarele locuri în topul celor mai valorosi producatori auto din Europa se afla Mercedes-Benz, cu 57,2 miliarde de euro, BMW, cu 47,5 miliarde de euro, si Stellantis, cu 39,7 miliarde de euro. Pe fondul asteptarilor investitorilor privind majorarea cererii de vehicule electrice, actiunile companiei americane Tesla au crescut cu aproape 50- anul trecut, iar capitalizarea bursiera a depasit 1.000 de miliarde de dolari în octombrie 2021.
„Datele privind inflatia din Europa si Statele Unite, recentele temeri privind aprovizionarea cu energie în Europa si escaladarea razboiului din Ucraina au dus la fluctuatii care au impus masuri de stabilizare”, a precizat un purtator de cuvânt al Volkswagen.
Oferta Publica Initiala (IPO) a Porsche de saptamâna trecuta, care ar urma sa genereze aproximativ 19,5 miliarde de euro, vine pe fondul instabilitatii de pe pietele europene, care a afectat actiunile producatorilor auto. Bursele europene nu au derulat IPO-uri în acest an, în conditiile în care companiile evita noi listari din cauza crizei energetice, cresterii dobânzilor si inflatiei record.
Este una din cele mai mari listari din Europa si a doua cea mai mare din Germania, de când Deutsche Telekom si-a facut debutul în 1996. Pretul indicativ al ofertei a fost la limita superioara a intervalului cuprins între 76,50 si 82,50 euro pe actiune anuntat luna aceasta. În cursul IPO vor fi vândute investitorilor pâna la 113.875.000 actiuni preferentiale.