Obținerea permisului auto: Candidații vor putea fi evaluați la proba practică și de examinatori autorizaţi, nu doar de polițiști, ca acum

0
216

Pentru că numărul actual al examinatorilor de la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere este insuficient, iar asta face ca procesul să dureze foarte mult, mai mulți parlamentari propun, printr-un proiect înregistrat recent la Senat pentru dezbatere, ca, pe lângă polițiști, examinator să poată fi orice persoană autorizată în acest sens.

Astfel, Codul rutier ar putea fi modificat, potrivit proiectului de lege de la Senat, astfel încât să reglementeze profesia de examinator autorizat și să permită și altor persoane, în afară de polițiști, s-o practice.

Mai exact, Autoritatea Rutieră Română va putea autoriza în calitate de examinator orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii:
deţine permis de conducere pentru categoria B, valabil, de cel puţin trei ani;
a împlinit vârsta de 23 de ani;
nu a avut permisul de conducere anulat;
nu a avut suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii trei ani;
este aptă din punct medical şi psihologic pentru desfăşurarea activităţii respective;
nu exercită o funcţie sau desfăşoară activităţi în cadrul unei şcoli de conducători auto;
urmează cursul de formare iniţială;
promovează examenul constând în probă scrisă, eliminatorie, şi probă practică.
În plus, în cazul autorizării pentru alte categorii de permis de conducere în afara categoriei B, persoana va trebui să îndeplinească suplimentar una dintre următoarele condiţii:
să aibă cel puţin cinci ani de conducere în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea;
să promoveze testul de evaluare teoretică şi practică a aptitudinilor de conducere pentru un nivel mai ridicat decât cel necesar pentru obţinerea unui permis de conducere.
Condiţiile pentru înscriere, programa cursului de formare iniţială şi a celui de formare continuă, modul de derulare a examenelor ori modalităţile şi procedura de reînnoire periodică a autorizaţiei vor trebui stabilite ulterior intrării în vigoare a măsurii, prin norme aprobate de Ministerul Transporturilor.

Apoi, se introduce obligativitatea prezenţei instructorului la proba practică de verificare a aptitudinilor şi comportamentului, menită să inducă, potrivit inițiatorilor, un plus de corectitudine în punctare şi de confort pentru candidat.

În fine, candidații de la examenul pentru obținerea permisului de conducere vor avea libertatea de a alege centre de examinare diferite pentru cele două probe ale examenului, în funcţie de domiciliul real al acestora, nu de cel din acte.

Măsurile menționate sunt programate să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Toate schimbările propuse sunt necesare, potrivit inițiatorilor, ținând cont de “numărul insuficient de examinatori, perioade lungi între finalizarea cursurilor şi programarea datelor la care pot fi susţinute probele, reticenţa şi disconfortul psihologic al candidaţilor în prezenţa ofiţerilor sau agenţilor de poliţie, eliminarea cauzelor corupţiei actuale din sistem”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments