Palatul administrativ al județului Iași va fi reabilitat energetic cu fonduri din PNNR

0
63

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis că solicitarea de finanțare a Instituției Prefectului – județul Iași în cadrul apelului de proiecte Planul Național de Redresare și Reziliență, Runda 1 Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea B2 – renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice a fost aprobată.

”Am fost anunțați că proiectul depus de noi prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost aprobat. A fost un efort susținut al colegilor din cadrul Instituției Prefectului – județul Iași. În colaborare cu structurile centrale ale MAI, am reușit să depunem cererea de finanțare la timp și cu toate actele solicitate în ghidul solicitantului. Acesta este un prim pas. Mai avem încă multe de făcut. Urmează o serie de etape procedurale și semnarea contractului de finanțare. Din acel moment curg alte termene maximale în care noi trebuie să finalizăm documentația tehnică, inclusiv proiectul tehnic, și apoi contractul pentru realizarea lucrărilor. Valoarea finală a investițiilor va rezulta după realizarea proiectului tehnic și, mai ales, după licitația de lucrări și semnarea contractului pentru execuția lucrărilor”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.

Conform ghidului solicitantului, valoarea maximă eligibilă a unui proiect corespunde unui cost unitar pentru lucrările de renovare aprofundată de 500 Euro/mp (arie desfășurată), fără TVA. În cazul Palatului Administrativ Iași, aria desfășurată este de peste 9.800 mp, ceea ce înseamnă că valoarea maximă eligibilă se ridică la aproape 5 milioane euro, fără TVA.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments