Potrivit edupedu.ro, datele despre salariile șoferilor din Ministerul Educației se găsesc în documentul cu situația veniturilor brute de la data de 30 septembrie 2022.
Conform datelor oferite de Eurydice, salariul brut pentru un profesor român aflat la începutul carierei este sub 45.000 de lei pe an, iar după 40 de ani de vechime cadrele didactice se pot aștepta la un salariu brut anual de aproape 77.000 de lei.
Soferii din Ministerul Educației, salarii mai mari decât profesorii
Potrivit sursei mai sus citate, câștigul salarial mediu brut al unui cadru didactic, în luna august era de 6.061, iar cel net 3.569, conform Institutului Național de Statistică, în timp ce, un șofer de la Ministerul Educației, cu gradația 5, a avut un salariu brut de 4.628 de lei pe luna septembrie 2022, conform grilei de salarii de pe site-ul Ministerului. Mai mult decât atât, acesta beneficiază și de un spor de condiții vătămătoare de încă 410 lei pe lună.
Totodată, un șofer cu gradația 3 a avut în luna septembrie un salariu brut de 4.403 lei, la care se adaugă 390 de lei, spor pentru condiții vătămătoare, astfel că salariul brut de 4.403 al unui șofer este mai mare decât cel al unui profesor cu gradul didactic I și vechimea între 1 și 5 ani.
Conform Legii nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, un profesor cu gradul II și peste 20 de ani de vechime ar trebui să aibă un salariu de bază de 4.554 de lei în 2022. Însă, chiar dacă salariile cadrelor didactice ar ajunge la cele din legea salarizării, profesorii cu gradul I și o vechime între 10 și 15 ani tot nu ar avea salariul brut al unui șofer cu gradația 5 din Ministerul Educației.