Aeroportul va avea pierderi financiare în 2022, în ciuda recordului de trafic

0
66

Aeroportul Iași va înregistra o pierdere financiară de peste un milion de lei, cu toate că anul acesta se prefigurează a fi cel mai bun din istoria aerogării în ceea ce privește traficul de pasageri, numărul de călătorii procesate urmând a fi peste precedentul record din 2019.

Potrivit bugetului rectificat, veniturile vor fi de 40,6 milioane lei, iar cheltuielile de 41,7 milioane lei. În această sumă nu este inclus bugetul de investiții care, anul acesta, va presupune cheltuieli totale de circa 70 milioane lei. Astfel, bugetul general al Aeroportului trece pragul de 100 milioane de lei.Decontările majore aferente actualul proiect de modernizare (construirea noului terminal T4) vor fi anul viitor, respectiv de peste 400 milioane lei.

Pierderea financiară va fi înregistrată în contextul în care aerogara a inclus în acest an noi investiții, cu referire la realizarea une platforme PSI, a unui drum de handling, eficientizarea energetică a instalației de balizaj și iluminat platformă și, nu în ultimul rând, conform apix, achiziția unor dotări.În acest an, actualele estimări sunt că va fi înregistrat un nou record în traficul de pasageri, respectiv undeva între 1,3 și 1,5 milioane de călătorii. În primele nouă ale anului, traficul a fost de aproape 1,2 milioane de pasageri, Iașul consolidându-și poziția a doua în topul național al aeroporturilor regionale, după Cluj (circa 2 milioane de călători). Podiumul este „închis” de Timișoara, cu aproape 900.000 de pasageri. În schimb, cel mai mare aeroport din țară, Otopeni, a avut în perioada menționată peste 9,3 milioane de pasageri.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments