Palmă aspră primită de DNA. TMB a decis remedierea rechizitoriului în dosarul „Dragnea – vizită la Trump”. Gheorghe Dimitrescu: „Sunt victimă colaterală a țintei ce a purtat numele Liviu Dragnea”

0
79

Surpriză de zile mari în dosarul DNA “Dragnea – vizită la Trump”. Judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul București, pe masa căruia se află această cauză pentru verificarea regularității rechizitoriului, a admis în parte pentru toți inculpații cererile și excepțiile privind descrierea faptelor. Acesta a dispus excluderea tuturor înscrisurilor întocmite de  FBI, care se regăsesc în probatoriu și a pus în vedere anchetatorilor ca, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate, să procedeze la remedierea neregulilor constatate.

Conform minutei aflate în posesia GÂNDUL, instanța a decis astfel:

„Admite în parte cererile şi excepţiile formulate în procedura de cameră preliminară. Constată neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. 130/P/2018 din data de 14.05.2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor Dragnea Nicolae-Liviu, Burci Cristian-Ionel, Burci Carlo-Robert, Belcea Dan-Valentin şi Dimitrescu Gheorghe.

Exclude din materialul probator înscrisurile cuprinzând audierea de către FBI a numiţilor:

– Burci Cristian din data de 19.12.2018 – filele 69-74 în limba română şi filele 158-163 în limba engleză, vol. 6 al dosarului de urmărire penală şi e-mail-urile ataşate acestui înscris – filele 75-90 în limba română şi filele 164-183 în limba engleză, vol. 6 al dosarului de urmărire penală;

 Burci Carlo din data de 06.02.2019 – filele 91-99 în limba română şi filele 184-192 în limba engleză, vol. 6 al dosarului de urmărire penală şi e-mail-urile ataşate acestui înscris – filele 100-113 în limba română şi filele 193-206 în limba engleză, vol. 6 al dosarului de urmărire penală;

 Erica Hillard din data de 08.11.2018 – filele 50-53 în limba română şi filele 139-142 în limba engleză, vol. 6 al dosarului de urmărire penală şi înscrisul aflat la fila 54 în limba română şi fila 143 în limba engleză, vol. 6 al dosarului de urmărire penală.

Respinge ca nefondate celelalte cereri şi excepţii. O copie de pe încheierea motivată va fi comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupție, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 345 alin. (3) C. proc. pen., în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate, procurorul va remedia neregularităţile actului de sesizare şi va comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

În baza art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, republicată, respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) C. proc. pen., invocată de inculpatul Belcea Dan Valentin, prin apărător.

Cu drept de contestaţie în condiţiile art. 347 C. proc. pen. în ceea ce priveşte soluţia dată cererilor şi excepţiilor.

Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunţare în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituționale. Pronunţată în şedinţă de cameră de consiliu, astăzi, 27.10.2022. Judecator: Andone Bontas Amalia”

În luna mai 2021, DNA i-a trimis în judecată pe fostul lider PSD Liviu Dragnea, pe Gheorghe Dimitrescu – fost consul general al României la Bonn, precum și pe afaceriștii Dan Valentin Belcea, Cristian Burci și fiul acestuia, Carlo Burci.

Ultimii doi, Cristian Burci și Carlo Burci, plecați din țară de mai mult timp, au fost audiați de FBI. Însă, în acest moment, în care judecătorul de cameră preliminară a dispus excluderea înscrisurilor Biroului Federal de Investigații american, declarațiile lor ar trebui să nu mai conteze, în momentul în care rechizitoriul ar urma să fie remediat.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a trimis anul trecut în judecată pe Liviu Dragnea, acuzat de trafic de influență în legătură cu vizita făcută în ianuarie 2017 la Washington, cu ocazia ceremoniei de învestire în funcție a președintelui SUA de la acel moment, Donald Trump.

În același dosar este vorba și despre o a doua vizită preconizată în octombrie 2017, care nu a mai avut loc, deși s-au făcut demersuri pentru plecarea lui Liviu Dragnea, asftel  că DNA l-a „agățat” în dosar și pe Gheorghe Dimitrescu, fost consul general al României la Bonn, acuzându-l de complicitate la cumpărare de influență în urma unor plăți efectuate în patru tranșe (100.000 dolari) unei firme de lobby pentru a-i facilita lui Dragnea întâlniri la vârful administrației americane.

Retras de la post după începerea urmăririi penale, Dimitrescu a declarat de la bun început procurorilor că nu are nicio implicare în modul de finanțare a acestei vizite și că s-a ocupat de vizita care nu a mai avut loc a liderului PSD în SUA, doar din punct de vedere tehnic.

Contactat telefonic, Gheorghe Dimitrescu a declarat, în EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL:

„Pentru mine este o rază de speranță faptul că, prin decizia de azi, e o dovadă a faptului că instanța Tribunalului București s-a aplecat cu profesionalism asupra tuturor documentelor din acest dosar. Nici acum nu știu de ce sunt acuzat, pentru că eu sunt nevinovat, nu am făcut nimic nelegal, nu am dat și nu am primit bani pe care să-i tranzacționez în vreo complicitate la cumpărare de influență. Drept urmare, sunt încrezător că și procurorii DNA la care se întoarce rechizitoriul își vor da seama de imensa greșeală făcută de domnul procuror Jean Uncheșelu. Mă întreb dacă inculparea mea a fost într-adevăr o lipsă de profesionalism sau un ordin politic în urma căruia eu sunt victimă colaterală a unei ținte a DNA ce a purtat numele Liviu Dragnea”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments