FOTO. Cea mai veche terasă ilegală situată în centrul Iașului a fost demolată. Urmează și evacuarea Curții Berarilor din hrubele de la CUB?

0
1427

Terasa care a sfidat ani de zile autoritatea locală a Iașului a fost demolată. Minunea prin intermediul căreia s-a produs această reașezare a zonei în limitele legalității se explică prin presiunea exercitată de  zecile de somații trimise către administratorii terasei, susțin reprezentanții Primăriei Iași. Pentru ca această acțiune de la suprafață să fie completă,  municipalitatea ar trebui să reușească scoaterea administratorul Curții Berarilor și din hrubele medievale pe care le-a acaparat în mod samavolnic.

Zilele acestea, administrația locală a reușit, indirect, performanța de a scăpa de o construcție ilegală care sfidează de 6 ani de zile autoritatea Primăriei Iași. Este vorba despre terasa Theos Greek Taverna, construită ilegal în anul 2016, an din care Primăria și Poliția Locală au mimat că urmăresc ca această terasă să intre în legalitate sau să fie dezafectată. În timp ce cu gura profera amenințări la adresa patronului acestei terase, cu mâinile încasau chirie pe terenul de sub terasă.

Anarhia cu privire la această terasă a fost cu atât mai mare cu cât șefii Direcției de Cultură au susținut în toți acești ani că nu au emis și nu vor emite aviz pentru lucrări în zona CUB-ului, care este zonă  protejată, dar nici nu s-au îndreptat împotriva administratorului acestei locații, care la fel de samavolnic a acaparat ruinele medievale din subsol, acolo unde funcționează Curtea Berarilor. Singurii care au mai aplicat amenzi, de amorul artei, au fost cei de la Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale. Cuantumul acestor amenzi era acoperit imediat de administrator într-o zi de vânzare la negru.  La un moment dat, situația de la CUB a făcut chiar obiectul unei cercetări a Serviciului de Investigații Criminale (SIC) Iași, fără ca vreodată să se audă de vreo măsură dispusă.

În cursul  acestei săptămâni, terasa care a încins spiritele timp de mai bine de 6 ani, a dispărut ca prin farmec.

Terasa a fost dezafectată de beneficiar în urma somațiilor trimise de Primărie”, s-au rezumat să confirme oficialii Primăriei Iași.

Pe  lângă această  terasă care a ocupat abuziv domeniul public, afaceristul de la CUB dispune de un alt spațiu comercial situat la subsol, pentru care contractul de concesiune cu Primăria a expirat  în anul 2015. Practic, de 7 ani de zile, administratorul  și-a desfășurat activitatea într-un spațiu pentru care nu avea nicio acoperire legală de a-l întrebuința – administrația locală fiind prejudiciată indubitabil și, mai grav, afaceristul a efectuat, succesiv, mai mute lucrări neautorizate, în ciuda faptului că zona de intervenție este una protejată .

Cine este șmecherul de la CUB?

Deținătorul în afara legii, atât a  spațiului din subsol cât și a terasei demolate  este Iulian Coman, administrator al societăților Euromedical Provider SRL, Beer Garden Junior SRL şi New Product SRL. Prima firmă figurează, pe anul 2021, cu 8 angajați și o cifră de afaceri de aproape un milion de euro. În cazul celorlalte două firme, nu sunt disponibile situații financiare din 2016 și respectiv 2019, societățile figurând cu zero angajați. În  perioada 2016-2017, firmele lui Coman  au luat mai multe amenzi de la autorități pentru nereguli în funcționarea teraselor. Numele lui Iulian Coman  este legat și de o escrocherie din 2006 din zona afacerilor hoteliere. Afaceristul a construit atunci Pensiunea  Cardinale din Bucium, prin firma Fortus Construct SRL cu ajutorul banilor europeni. Ulterior, el a primit fonduri nerambursabile de 300.000 de lei, chiar în momentul  în care societatea se afla în insolvență. Coman a mai fost administrator și la Restaurantul „Bolţile Domneşti”, unde hărțuia sexual angajatele.  Iulian Coman se află în relații de rudenie cu Romeo Olteanu, fost prefect al Iașului.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments