Marea prescripţie: secretarul consiliului local Paşcani, condamnat pentru o gaură de 2 milioane de lei, scos basma curată

0
120

Numarul celor pe care prescriptia raspunderii penale îi scapa din plasa justitiei creste în fiecare zi. Fostul secretar al Consiliului Local Pascani, Mircea Zuzan, a fost achitat de acuzatiile aduse de DNA într-un dosar trimis în instanta acum sapte ani.
Zuzan a fost condamnat de doua instante, dar pâna sa se ajunga la o concluzie, timpul acordat de Curtea Constitutionala pentru ancheta si proces a expirat. Tribunalul a dispus achitarea, dar fostul secretar a contestat sentinta: cum nu se putea sustine ca era nevinovat, magistratii îi impusesera plata cheltuielilor judiciare, în valoare de 2.500 lei. Prejudiciul produs municipiului Pascani care-l adusese în fata judecatorilor a fost de 2 milioane lei.

Cum s-a acumulat un prejudiciu de 2 milioane de lei

Mircea Zuzan fusese trimis în judecata în 2015 pentru abuz în serviciu si instigare la fals intelectual, favorizând prin actiunile sale firma condusa de viceprimarul de atunci al Pascaniului, Dumitru Pantazi. Faptele de care era acuzat Zuzan se petrecusera în 2007, dar cercetarile penale începusera abia cinci ani mai târziu.

În 1997, CL Pascani a decis oferirea spre concesionare a 60 ha de teren situat în apropierea acumularii de pe Siret. Suprafata respectiva a fost preluata de Agrocomplex Lunca Pascani, societate agricola administrata de Pantazi, care urma sa plateasca anual echivalentul a 500 kg de grâu pentru fiecare hectar. Zece ani mai târziu, societatea înregistra datorii de aproape un milion de lei la bugetul Pascaniului. Debitul propriu-zis era de doar 15.000 lei, dar se adunasera penalitati de 948.000 lei. Pe parcursul anului 2007, Agrocomplex a cerut în mai multe rânduri exonerarea de la plata redeventei si a penalitatilor de întârziere, motivând faptul ca în anii 2000, 2002 si 2003 societatea fusese afectata de seceta, iar în 2005 de inundatii. În plus, în 2005, Agrocomplex donase cantinei de ajutor social Pascani pâine în valoare de 14.500 lei. Prounerea de scutire a firmei de la plata datoriilor a fost rezolvata „pe repede înainte”. A fost înaintata primarului de atunci, Neculai Ratoi, care a prezentat-o spre aprobare Consiliului Local în cadrul unei sedinte extraordinare. Scutirea a fost aprobata, iar cinci zile mai târziu, datoriile au fost sterse.

Hotarârea a fost atacata de Prefectura în contencios administrativ. Aplicarea ei ar fi trebuit suspendata, iar demersurile de recuperare a datoriilor ar fi trebuit continuate. Nu s-a întâmplat acest lucru, întrucât Zuzan l-a informat pe functionarul însarcinat cu urmarirea veniturilor bugetare ca a notificat Serviciul Finante Publice Locale (SFPL) cu privire la suspendarea dispozitiilor hotarârii CL. Ca urmare, functionarul nu si-a mai batut capul, convins fiind ca recuperarea datoriilor îsi urmeaza cursul firesc. De fapt, Zuzan nu informase pe nimeni, iar datoriile au ramas neachitate. Pe 8 septembrie 2011, termenul de prescriptie a dreptului la actiune pentru recuperarea datoriilor s-a împlinit, iar Agrocomplex a scapat de orice grija. Pâna atunci, se adunasera penalitati de 2 milioane lei. Conform procurorilor, dupa începerea anchetei DNA, Zuzan ar fi determinat o functionara sa falsifice condica de evidenta a corespondentei SFPL, astfel încât sa para ca institutia fusese informata de secretarul CL. Faptul ca actiunea Prefecturii fusese admisa, iar hotarârea CL fusese anulata nu a mai contat. Încercarea ulterioara a municipalitatii pascanene de a recupera datoriile pe cale judecatoreasca au esuat.

Trei ani cu suspendare, apoi prescriptie

Dosarul în care a fost inculpata la data respectiva întreaga conducere din 2007 a primariei Pascani, de la primar la ultimul consilier local, ca si functionarii publici implicati, a ajuns în 2015 pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie. Doi ani mai târziu, Zuzan a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executarii pe durata unui termen de supraveghere de 6 ani, ca si la plata unor despagubiri civile si cheltuieli de judecata de aproape 150.000 lei catre primaria Pascani. În 2018, Completul de 5 judecatori al ÎCCJ l-a achitat pe Zuzan de acuzatia de abuz în serviciu, dar l-a gasit vinovat de celelalte acuzatii, pedeapsa ramânând aceeasi. A urmat o contestatie în anulare declarata de Zuzan si un apel al procurorilor. În cele din urma, dosarul a fost trimis spre rejudecare Tribunalului iesean.

Magistratii ieseni au retinut aceeasi situatie de fapt consemnata de procurori. Pâna sa se finalizeze dezbaterile însa, CCR a pronuntat în luna mai a acestui an decizia prin care constata neconstitutionalitatea unui alineat din Codul Penal. Conform acestuia, cursul prescriptiei raspunderii penale era întrerupt de orice act întreprins în cauza. Odata paragraful din Codul Penal anulat de CCR, se putea invoca prescrierea raspunderii la împlinirea unui timp suficient scurs de la comiterea faptei. Ca urmare, aparatorul lui Zuzan a cerut sa se constate ca termenul de prescriptie fusese împlinit. Conform prevederilor Codului Penal valabile în 2007, acuzatia de abuz în serviciu se prescria în 10 ani, iar cea de instigare la fals intelectual, în 8 ani. În 2022, termenele erau împlinite deja. „Instanta constata, dincolo de orice dubiu rezonabil, existenta faptei deduse judecatii, constatare care ar fi putut justifica condamnarea inculpatului Zuzan Mircea. Însa, având în vedere intervenirea efectelor prescriptiei raspunderii penale, instanta va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului”, au admis si judecatorii. Sentinta a fost contestata de procurori, dar si de Zuzan. Cele doua contestatii urmeaza sa fie analizate de Curtea de Apel la începutul lunii februarie a anului viitor.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments