VIDEO! Imagini șocante cu atentatul de la Istanbul. Autoritățile anunță cel puțin 6 morți și 53 de răniți. Reacția președintelui Erdogan. MAE: Între victime nu sunt cetățeni români

0
63

O explozie pe o stradă pietonală aglomerată din zona Taksim din centrul Istanbulului s-a soldat cu mai mulți morți și răniți și cu alte persoane care au fugit de la fața locului, potrivit presei turce și a unor înregistrări video publicate, relatează The Jerusalem Post.

Autorităţile locale au transmis reprezentanţilor consulari că nu au fost identificaţi cetăţeni români printre victime

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în mass-media locale cu privire la explozia produsã în zona pietonalã Istiklal din Istanbul şi a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia, identitatea şi situaţia persoanelor afectate, precum şi circumstanţele producerii incidentului. Autorităţile locale au transmis reprezentanţilor consulari că nu au fost identificaţi cetăţeni români printre victime, spune ministerul. MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Istanbul +90 212 3583541, +90 212 3580516, +90 212 3583537, informează MAE.

Reprezentanţii Consulatului General al României la Istanbul continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune, conform competenţelor legale şi în funcţie de solicitări.

Site-ul turc Milliyet scrie că ancheta este condusă de cinci procurori
Același site turc a preluat afirmațiile directorului Comunicațiilor, Altun Fahretin legate de explozie, care a declarat că toate instituțiile statului desfășoară o amplă investigație și a transmis către organizațiile media mesajul că acestea să nu se bazeze pe conținutul distorsionat sau defăimător de pe diversele rețele de socializare și ” să se bazeze pe declarațiile autorităților publice”.

Ministrul de Interne și cel al Justiției și-au întrerupt programul și s-au dus la fața locului unde se fac cercetările.

Bilanțul a fost actualizat de autorități, iar la ora 17:40, ora României se vorbește deja despre 6 morți și 53 de răniți.

La rândul său, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a spus că este vorba de un „atac perfid cu bombă”, iar autorii vor fi prinşi şi pedepsiţi.

Zona exploziei este păzită în prezent de un număr mare de poliţişti, care au blocat circulaţia pe mai multe artere. Autorităţile turce au dat şi o interdicţie pentru site-urile de ştiri locale şi pentru reţelele sociale să prezinte imagini de la faţa locului. Semiluna Roşie a anunţat că a fost trimis sânge la spitalele unde sunt internaţi răniţii şi că nu este nevoie de donaţii, pentru moment.

Știrea inițială: Guvernatorul Ali Yerlikaya a anunţat că în urma exploziei au murit patru oameni şi au fost răniţi 38, conform primelor informații
La fața locului au fost trimise numeroase echipaje de poliție, pompieri și medici, care au demarat misiuni de salvare în mijlocul panicii generale.

„Civilii sunt îndepărtați din zonă. S-a auzit o explozie puternică. La auzul incidentului, pompierii și ambulanțele au fost trimise la fața locului. Se pare că 11 persoane au fost rănite în urma exploziei.” a spus reporterul DHA, Hasan Yıldırım în transmisiunea în direct de la CNN Türk.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments