Presedintele organizatiei judetene a PNL Iasi Andrei Muraru prezinta astazi rezultatele primului sondaj realizat in municipiul Iasi comandat de liberali dupa alegerile din 2020. La sondaj au raspuns circa 900 de persoane, interviurile fiind fata in fata.
Parcurile, transportul public si parcarile sunt principalele probleme invocate de ieseni.
In ceea ce priveste cel mai important proiect pentru municipiu, intrebarea a avut trei variante de raspuns pre-definite: IBCV, aeroport si sala polivalenta, aceasta fiind si ordinea importantei stabilita de respondenti.
Principala problema la nivel national vazuta de ieseni vizeaza cresterea facturilor la gaze si electricitate. Pe locul doi s-a clasat pretul la alimente, iar pe trei razboiul din Ucraina.
La intentii de vot: 46% spun ca ar merge la urne la locale. Primarul Mihai Chirica este pe primul loc la intenţiile de vot ale ieşenilor, potrivit sondajului PNL.
Președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ultimul sondaj realizat de casa de sondare INSCOP Research la Iași, referitor la poziționarea partidelor politice și calitatea vieții.
În orice scenariu aplicat de compania de sondare, dacă duminica viitoare ar avea loc, atât la nivel uninominal, cât și la nivel de partid politic, PNL Iași ar câștiga toate formele de scrutin, locale și parlamentare.
Sondajul a fost realizat pe un volum de eșantion de 900 de chestionare, datele fiind culese în perioada 29 septembrie-10 octombrie. Metoda de cercetare a fost ancheta sociologică pe bază de chestionar, pe un eșantion aleatoriu multistadial stratificat, cu reprezentativitate pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, cartier), metoda de cercetare – interviurile față în față. Eroarea maximă tolerată – 3,3%.
Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, 38,2% ar vota la Consiliul Local Iași candidații Partidului Național Liberal, 24,4% ar vota PSD, 15,0% USR, în timp ce AUR ar întruni 12,2%, iar PMP 5,7% dintre opțiuni.
De asemenea, la votul pentru alegerile parlamentare, dacă duminica viitoare ar avea loc acest scrutin, 35,6% ar vota PNL, 22,9% ar întruni PSD, în timp ce USR ar primi 15,5%, AUR – 14,1%, iar PMP 7,1% din voturi.
De asemenea, 46% dintre ieșeni ar participa la vot dacă duminica viitoare ar fi alegeri. Sondajul de opinie evidențiază un atașament ridicat al respondenților față de municipiul Iași 78,9% mult și foarte mult), majoritatea respondenților consideră că au multă și foarte multă influență pentru a face din Iași un loc mai bun (53,4%). 66% dintre respondenți
consideră că proiectul cel mai important pentru Iași este construcția Institutului Regional de Boli Cardiovasculare (66%), aeroportul Internațional Iași și Sala Polivalentă. Mai mult de jumătate din locuitorii municipiului Iași percep direcția județului Iași ca fiind una bună. Parcurile se află pe prima poziție în topul problemelor din municipiul Iași. Asfaltarea drumurilor ocupă prima poziție în topul problemelor din județul Iași. Pe prima poziție în topul îngrijorărilor prezente se află preturile la gaze/ electricitate, urmate de prețurile la alimente și de războiul din Ucraina.
„Acest sondaj este o evaluare la jumătate ciclului electoral. Dacă ceilalți competitori vor dori, pot face aceleași tipuri de cercetări, rezultatele vor fi aceleași. INSCOP Research este o casă prestigioasă de sondaje. Cercetarea arată că PNL domină scena politică locală și se situează detașat în preferințele ieșenilor, pentru alegerile locale și parlamentare. PNL ar câștiga alegerile cu un scor detașat în fața competitorilor politici, însumând atât pentru consiliul local, alegerile parlamentare un scor care înseamnă de fapt suma locurilor 2 și 3. Deci PSD și USR au la Iași cât are singur PNL în opțiunile ieșenilor. Este o concluzie care arată că toate proiectele administrative și comunicarea noastră sunt apreciate. De asemenea, sondajul este și un barometru pentru premierul Nicolae Ciucă și pentru PNL în actul de guvernare națională. Putem spune, că PNL reușește o consolidare decisivă la Iași la doi ani de la alegeri, c doi ani înainte de 2024!” a declarat președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru.
Sondajul realizat la nivelul Primăriei Municipiului Iași arată că, în orice scenariu, Mihai Chirica va câștiga cursa electorală cu valori între 46 și peste 50% din cei care au exprimat o opțiune de vot. Sunt mai multe scenarii aici deoarece USR este permanent măcinat de lupte interne și împărțit în tabere, motiv pentru care au fost evaluați mai mulți potențiali candidați iar partidul AUR are dificultăți în găsirea unor candidați credibili pentru Primăria Municipiului Iași, având în vedere imaginea de organizație extremistă la nivel național. Dar indiferent de câte scenarii ar fi, un lucru este cert – primarul Mihai Chirica se situează la 50% din preferințele ieșenilor iar aceștia au mereu dreptate, indiferent de atacurile care vin din partea opoziției.
La nivelul Consiliului Local al Municipiul Iași, faptul că am reușit să avem o majoritate și am putut să mișcăm repede proiectele ieșenilor, dar și bugetul local, s-a reflectat în bunăstarea ieșenilor iar acest lucru este apreciat de către aceștia.
“Nu trebuie să uităm perioada de tristă amintire în care bugetul Iașului a fost blocat pentru jumătate de an de către opoziție, timp în care proiectele Iașului au înghețat, deoarece finanțarea nu putea fi făcută, utilitățile nu au putut fi achitate corespunzător iar salariații din Primăria Iași și serviciile conexe au rămas luni de zile fără venituri. Toate acestea din cauza unor ambiții politice iraționale și o lipsă totală de interes față de nevoile municipiului Iași din partea unor partide de opoziție. Însă trebuie să fim bine-înțeleși: încrederea pe care ieșenii ne-o oferă nu se datorează haosului care se petrece în curtea adversarilor noștri politici, ci este mai degrabă un mesaj de confirmare și apreciere a ieșenilor față de munca echipei consilierilor locali ai PNL Iași, o echipă pro-activă a cărei singură preocupare este grija față de ieșeni”, a declarat președintele PNL Iași.
Actualul președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, se situează între 37-38% în preferințele ieșenilor, un scor care însumează următoarele două poziții.
“Președintele Costel Alexe și echipa pe care o conduce au confirmat deja, în doi ani de mandat, că județul Iași are o șansă istorică la dezvoltare și competitivitate în raport cu regiunile de vest. Vorbesc aici de Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, Aeroportul Internațional Iași, Axa rutieră strategică 1 Iași – Suceava, Centura Ușoară de Ocolire a Municipiului Iași, cel mai mare proiect de investiții la nivel regional, în valoare de 509 milioane de euro, prin ApaVital, pentru conectare comunităților din județul la sistemul de apă și canalizare, proiecte din domeniul sănătății cu o valoare de peste 46 milioane de euro, reabilitarea Spitalului de pediatrie Sfânta Maria și extinderea UPU, investiții în echipamente și tehnologii moderne în cele 6 spitale coordonate de Consiliul Județean Iași. Sunt doar câteva proiecte la care mă gândesc acum. Toate acestea sunt posibile datorită viziunii liberale, a unui leadership puternic și a întregii echipe de la Consiliul Județean Iași”, a spus deputatul Alexandru Muraru.
În privința sondajul referitor la preferințele ieșenilor pentru alegerile parlamentare, acesta nu este decât o reflecție realistă și în concordanță cu nivelul de implicare a parlamentarilor PNL Iași în problemele ieșenilor și sprijinul pe care aceștia îl acordă proiectelor de interes local și regional.
“Știm exact care sunt principalele îngrijorări actuale, creșterea prețului la gaze și electricitate, la alimente, efectele războiului din Ucraina, ratele românilor la bănci, siguranță în fața știrilor false, și căutăm, alături de colegii noștri liberali din Parlamentul României să luăm cele mai bune decizii. Nu sunt decizii perfecte, pentru că nimeni din generația noastră nu a mai fost pus în fața unei pandemii sau a unui război barbar la granița noastră. De multe ori ne-am uitat la ceea ce fac și alte state europene și măsurile care au dat rezultate acolo, le-am luat și le-am adaptat la specificul țării noastre, căutând să facem ceea ce este mai bine pentru români, pentru ieșeni. Totodată, cred că sondajul privind alegerile parlamentare reflectă, la nivelul municipiului Iași, încrederea pe care ieșenii o au în premierul Nicolae Ionel Ciucă, încrederea față de măsurile guvernului condus de președintele Partidului Național Liberal și stabilitatea pe care PNL o asigură în fața unei crize fără precedent”, a mai spus Alexandru Muraru.
De asemenea, în cadrul conferinței de presă a fost prezent noul secretar general adjunct al Guvernului României, prim-vicepreședintele PNL Iași, Lucian Rusu. Acesta și-a prezentat obiectivele noului său mandat.
“În calitate de Secretar General Adjunct al Guvernului României îmi doresc să contribui la dezvoltarea și profesionalizarea actului guvernamental, atât în sfera proiectelor de acte normative, cât și a planificării strategice. Cred că este important să aplicăm principiile guvernării deschise, să creștem reziliența sistemului și să existe o strânsă și loială cooperare și coordonare interinstituțională. Punctual, voi prioritiza în marja atribuțiilor ce îmi vor fi desemnate, corecta administrare a proprietății publice și private a statului, aflată în patrimoniul SGG. Sunt adeptul unei abordări corporatiste și un susținător al dezvoltării-inovării și digitalizării companiilor în care statul este acționar majoritar. Cred că Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o mare oportunitate pentru ca România să reducă decalajele față de alte state europene, pe multiple paliere, de la infrastructură la digitalizarea marilor sisteme sau extinderea infrastructurii energetice din surse regenerabile. De aceea, îmi doresc să contribui la implementarea și monitorizarea reformelor din PNRR, care vor dezvolta România. Ieșean fiind, îmi doresc să am ocazia de a susține inclusiv proiectele Moldovei, această regiune care a oferit atât de multe României și așteaptă de prea mult timp sprijinul pe care îl merită.”, a declarat Lucian Rusu, noul Secretar General Adjunct al Guvernului României.