Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a cerut guvernelor din regiunea în care operează să regândească măsurile de sprijin, avertizând că sprijinirea firmelor „zombi” ar putea avea un efect de domino asupra afacerilor viabile, transmite Reuters.
Deşi datoria companiilor a ajuns la un nivel record în economiile în care operează BERD, intrările în incapacitate de plată au scăzut în multe ţări la un nivel record, se arată în „Raportul de tranziţie 2022/2023”, publicat marţi de instituţia financiară.
Unele companii au evitat intrarea în incapacitate de plată datorită accesului la creditarea ieftină, în urma măsurilor guvernamentale după pandemie şi a invadării Ucrainei de către Rusia. Totuşi, sprijinul nu mai este sustenabil, într-o lume care se confruntă cu rate ridicate ale dobânzilor, susţine BERD.
„Nu am văzut încă efecte negative în urma pandemiei şi a războiului în privinţa falimentelor. De fapt, falimentele în noile state membre UE sunt în scădere. Există risc de zombificare, dacă măsurile de urgenţă ale guvernelor sunt extinse o perioadă prea îndelungată”, a afirmat Beata Javorcik, economist şef al EBRD, pentru Reuters.
Prezenţa firmelor „zombi” în economie creează efecte negative asupra companiilor viabile, care se confruntă cu investiţii şi venituri mai scăzute, avertizează BERD.
Creditarea subvenţionată a companiilor cu flux de numerar negativ a fost extinsă prin amânări de plată, subvenţii de urgenţă şi injectarea de lichidităţi de către băncile centrale. Multe ţări au suspendat, cel puţin temporar, obligaţia de a iniţia procedura de faliment, se arată în raport.
Orice retragere a garanţiilor guvernamentale de credit şi a subvenţiilor trebuie să fie graduală, pentru a se evita orice şoc, şi „ar trebui să fie ajustată pentru a se asigura că doar firmele viabile şi solvabile cu probleme temporare de lichiditate primesc asistenţă financiară”, consideră BERD.
Problema este mult mai prezentă în economiile dominate de bănci şi companii conduse de guverne, arată datele BERD: 13% dintre companiile de stat din eşantionul de 12 state utilizat în studiu ar putea fi clasificate ca firme „zombi”, faţă de 9% în cazul companiilor private.
De asemenea, raportul arată progrese mixte în reformele efectuate de state în şase domenii cheie, de la competitivitate şi rezilienţă, la modul în care sunt guvernate. Statele din Europa Centrală, ţările baltice şi din sud-estul Europei au înregistrat în principal progrese; declinuri s-au înregistrat în economiile din sudul şi estul Mării Mediterane. BERD avertizează că „Indicatorii privind guvernanţa s-au deteriorat în multe economii, în special ca urmare a agravării corupţiei şia reducerii libertăţii presei”
BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente. Acţionariatul băncii este compus din 71 de ţări, UE şi BEI. Investiţiile BERD au ca scop transformarea economiilor din regiunile de operare, astfel încât acestea să devină competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente şi integrate.