Ce bugete va primi Iasul in anul 2023 si pentru ce proiecte?

0
151

Legea bugetului de stat pentru anul 2023 a intrat în dezbatere parlamentară de câteva zile.Cum infrastructura este una dintre marile probleme ale județului, începem prin prezentarea proiectelor care apar în bugetul Ministerul Transporturilor.
Lista proiectelor de interes pentru Iași:
modernizare drum Târgu Frumos – Botoșani. Alocare: 137 milioane lei. Această alocare permite finalizarea lucrărilor de reabilitare, termenul de execuție fiind decembrie 2023 (banii sunt asigurați din fonduri UE).
construcția variantei Sud a centurii mun. Iași (proiectul început în 2007 și din care a fost construit doar sectorul de 14 km de trafic greu). Alocare: 609.000 lei (notă APIX.ro: subfinanțare). În acest caz, apare totuși o sumă de 185 milioane lei, dar este vorba despre un credit de angajament care reprezintă, în fapt, o promisiune de finanțare și nu o alocare directă de bani de la buget. Însă, parte din acești bani ar putea fi utilizați pe parcursul anului pentru lansarea licitației aferentă drumului Uricani – Cicoarei (parte din centură), asta în cazul în care va fi deblocată situația studiului de fezabilitate
autostrada Bacău – Pașcani. Alocare: circa 525 milioane lei. Această alocare permite începerea lucrărilor inclusiv pe sectorul ieșean, unde ofertele sunt în curs de evaluare. În același timp, Guvernul a asigurat un credit de angajament de 7,3 miliarde lei, astfel că, în cazul în care lucrările vor avea un ritm susținut, atunci suma alocată direct de la buget va putea fi suplimentată. Amintim că proiectul are ca termen de finalizare finalul anului 2026, finanțarea fiind asigurată prin intermediul PNRR
studiu de fezabilitate drum de mare viteză Pașcani – Suceava – Siret. Alocare: 10,7 milioane lei. Banii asigură finalizarea documentației (inclusiv a proiectului tehnic de execuție)
studiu de fezabilitate aferent reabilitării liniei de cale ferată Roman – Iași. Alocare: 11 milioane lei. Banii asigură finalizarea documentației.
studiul de fezabilitate aferent tronsonului de autostradă Ungheni – Iași – Tg Neamț. Alocare: 17,8 milioane lei (notă APIX.ro: subfinanțare)
studiul de fezabilitate varianta ocolitoare Iași – Est. Alocare: 1,6 milioane lei. (notă APIX.ro: subfinanțare)
studiu de fezabilitate aferent reabilitării liniei de cale ferată Pașcani – Dărmănești. Alocare: 5,6 milioane lei. Banii asigură finalizarea documentației.
studiu de fezabilitate aferent podului peste Prut de la Ungheni. Alocare: 269.000 lei. Acești bani asigură recepția studiului finalizat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments