Viceprimarul Pachiţac din Dumeşti a fost dat de ANI pe mâna procurorilor

0
138
Cătălin Dumitru Pachiţac, viceprimarul comunei Dumeşti, a fost găsită în conflict de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI). El este acuzat că a încheiat două contracte de închiriere a păşunii comunale care ar fi produs foloase materiale pentru soţia şi mama sa. ANI a sesizat procurorii cu privire la acest caz.“În perioada exercitării mandatului 2020 – 2024, a încheiat două contracte de închiriere a unor suprafeţe de pajişti aflate în domeniul public al comunei Dumeşti, care au produs foloase materiale (subvenţii în sumă totală de aprox. 35.117 Lei) pentru soţia şi mama sa, fără să îi fi fost delegate prin dispoziţie a primarului aceste atribuţii, respectiv aceste contracte au fost încheiate fără licitaţie publică. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003. Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către PACHIŢAC DUMITRU CĂTĂLIN a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, a încheiat două acte juridice care au produs foloase materiale pentru soţia şi mama sa, fără să îi fi fost delegate prin dispoziţie a primarului aceste atribuţii, respectiv aceste contracte au fost încheiate fără licitaţie publică”, se arată pe site-ul instituţiei.

Ziarul de Iaşi a scris despre această mişcare a viceprimarului încă din toamna anului trecut. „Nu mi-a spus nimeni că nu am voie, dacă sunt consilier. Am făcut contract ca oricare alt sătean care deţine animale”, ne-a declarat Pachiţac la vremea respectivă.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments