Dr. Bogdan Dariciuc, medic specialist Ortopedie-Traumatologie, Arcadia
Fracturile maleolare sunt cele mai frecvente fracturi ale membrului inferior
Leziunile scoabei/mortezei tibioperoniere pot afecta în diferite grade funcțiile principale ale gleznei: stabilitatea și mobilitatea articulară.
Scoaba tibioperonieră este formată din: maleola tibială; plafonul tibial; maleola peronieră.
Tibia și peroneul sunt unite distal printr-o sinartroza cu un ligament anterior, unul posterior și unul intern, prelungire a membranei interosoase.
Gravitatea leziunilor scoabei tibioperoniere se explică prin dereglarea funcțiilor articulației tibiotarsiene, ca urmare a celei mai mici imperfecțiuni ale acestui sistem.
Mai multe mecanisme sunt vizate în producerea fracturilor maleolare. Prin inversiune, piciorul basculează în jurul unui ax anteroposterior, marginea sa internă se ridică, iar planta privește medial (rotație internă). Prin eversiune, piciorul basculează în jurul unui ax anteroposterior, marginea sa externă se ridică, iar planta privește extern și aproape întotdeauna se asociază o rotație externă a piciorului.
Semnele clinice în cazul fracturilor fără deplasare se pot confunda cu semnele entorselor sau contuziilor: edem, durere, echimoză posttraumatică.
În cazul fracturilor cu deplasare și mai ales cu subluxații ale piciorului, se observă deplasarea piciorului postero-lateral sau postero-medial.
Pentru stabilirea diagnosticului, se recomandă investigații imagistice: radiografia de gleznă de față și profil, examenul CT.
De regulă, evoluția este favorabilă, în ciuda faptului că sunt fracturi intraarticulare, cu condiția să se obțină o perfectă reducere a fragmentelor
Prognosticul este condiționat de felul fracturii, asocierea cu subluxații sau luxații, felul tratamentului, vârsta pacientului și eventualele complicații.
Complicații pot fi imediate; tardive.
Fractura deschisă este cea mai frecventa complicație imediată. Deschiderea focarului se produce la nivelul maleolei interne mai ales atunci când fracturile maleolare sunt însoțite de luxații postero-externe. Complicațiile imediate pot include complicații vasculo-nervoase; pachetul vasculo-nervos tibial posterior – rare. Poate apărea și ireductibilitatea unor fracturi – luxații de gleznă, interpoziția de părți moi.
Complicațiile tardive sunt artroza posttraumatică de gleznă, calusurile vicioase și persistența unor subluxații articulare. Osteotomiile pentru calusurile vicioase au rezultate modeste și soluția finală este artrodeza tibio-astragaliană.
În funcție de particularitățile fiecărui caz, tratamentul poate fi ortopedic sau chirurgical.
Tratamentul ortopedic este recomandat în cazul fracturilor fără deplasare și a pacienților cu contraindicații chirurgicale de cauză locală sau generală.
Tratamentul chirurgical constă în reducere sângerândă și osteosinteză cu placă și șuruburi. Rezultatul este întotdeauna bun atunci când se obține o bună congruență articulară, mai ales tibio-astragaliană. Când persistă sau apare în timp o incongruență articulară tibio-astragaliană, oricât de mică, evoluția va fi nefavorabilă, spre artroză.
