Scandalul sexual al anului în politică. Procurorii au clasat dosarul deputatului Aurel Bălășoiu. Cum motivează anchetatorii renunțarea la acuzațiile de viol și act sexual cu un minor ale ”Călugărului-amant”

0
259

Scandalul anului în politică s-a încheiat, cel puțin pentru moment, cu o clasare a cauzei. Decizia aparține procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care susțin că nu există probe pentru ca deputatul ex-PSD Aurel Bălășoiu să poată fi pus sub acuzare pentru viol, act sexual cu un minor și agresiune sexuală. Potrivit motivării ordonanței de clasare a dosarului, obținută de Gândul, procurorii argumentează că, în ceea ce privește acuzațiile aduse politicianului, faptele pentru care s-au făcut verificări nu sunt prevăzute de legea penală sau nu există în acest caz. 

Anchetatorii motivează că declarațiile ”călugărului-amant” Cristi Călin, care a reclamat că a fost constrâns de Aurel Bălășoiu să întrețină acte sexuale, nu se susțin, în condițiile în care cel care spune că a fost victima deputatului s-a întâlnit de mai multe ori, în perioada iulie – septembrie 2022, cu Bălășoiu ”în scopul întreținerii de acte sexuale cu acesta”.

„De asemenea, diferențele de vârstă, înălțime și greutate dintre persoana vătămată Călin Cristi (31 ani, 1,69 înălțime, 93 kg) și Aurel Bălășoiu (62 ani, 1,65 m înălțime și 75 kg) erau în mod cert un avantaj din punct de vedere fizic în favoarea persoanei vătămate, cu consecința existenței unei îndoieli rezonabile că martorul Bălășoiu Aurel ar fi putut exercita asupra acestuia vreun act de constrângere fizică”, au scris procurorii în motivarea deciziei de clasare a dosarului.

Anchetatorii mai spun că nici din raportul de expertiză medico-legală nu rezultă că cel care susține că ar fi victima deputatului Aurel Bălășoiu ar fi fost abuzat fizic sau sexual.

„Călin Cristi nu prezintă leziuni traumatice elementare la nivelul extremității cefalice, trunchiului și membrelor, iar din examinarea regiunii anale și perianale, nu s-au constatat leziuni traumatice vechi sau recente”, potrivit procurorului care a dat ordonanța de clasare a dosarului.

Mai mult, procurorii susțin în motivare că, deși „sesizarea din oficiu a cauzei cu privire la comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor a avut ca temei fotografiile prezentate în mass-media în care apărea Bălășoiu Aurel, împreună cu martorul I.C.I., acesta din urmă nu numai că nu era minor la acea dată – fiind născut la data de 25 decembrie 1999 , ci, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză a rezultat că I.C.I. a consimțit ca Bălășoiu Aurel să întrețină cu el acte sexuale”.

În lipsa probelor care să confirme acuzațiile ”Călugărului-amant” Cristi Călin, procurorii au decis, pe 27 decembrie, după trei luni de anchetă, să claseze dosarul pentru acuzațiile de:

  • viol – întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; dosarul a fost deschis în urma plângerii penale formulate de ”Călugărul-amant”;
  • act sexual cu un minor – întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; dosarul fusese deschis în 4 octombrie, când procurorii s-au autosesizat și au început verificările, după informații apărute în presă, din declarațiile lui Cristi Călin, referitoare la faptul că Aurel Bălășoiu ar fi întreținut relații sexuale cu un băiat de la un seminar teologic care era minor la acel moment;
  • agresiune sexuală – întrucât fapta nu există.

„Călugărul-amant” l-a denunțat pe deputatul Aurel Bălășoiu

Mai multe imagini, publicate în exclusivitate de Gândul, în care deputatul de Argeș Aurel Bălășoiu apărea dezbrăcat, în ipostaze intime, alături de un tânăr, au provocat, în toamna acestui an, un scandal uriaș care, după ce a afectat PSD, s-a extins și către Biserica Ortodoxă Română (BOR).

Cazul a luat amploare după ce Cristi Călin, supranumit „Călugărul-amant”, devenit unul dintre personajele principale în economia acestui scandal sexual, a formulat un denunț la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care privea o serie de infracțiuni de natură sexuală ce ar fi fost comise de Aurel Bălășoiu. Ulterior, dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Gândul a publicat informații în exclusivitate despre acest scandal de proporții, după ce deputatul Aurel Bălășoiu a fost exclus din PSD din cauza imaginilor făcute publice.

”Mă temeam că Bălășoiu va povesti starețului despre întâlnirea erotică”

”Călugărul-amant” le-a spus procurorilor, la audieri, că deputatul nu l-a agresat verbal sau fizic, dar în urma întâlnirilor cu Aurel Bălășoiu, a simțit că este victima unei agresiuni sexuale.

Explicația lui Cristi Călin pentru faptul că a mers la mai multe întâlniri cu deputatul Aurel Bălășoiu, în loc să îl reclame la poliție imediat după ce susține că ar fi fost agresat, a fost că se temea că faptele sale i-ar atrage excluderea din biserică.

„Precizez faptul că Aurel Bălășoiu nu a exercitat acte de violență verbală sau fizică asupra mea cu ocazia acelei întâlniri: nu mi-a vorbit urât, nu m-a lovit, nu m-a zgâriat.

Totuși, eu simțeam o stare de presiune psihică asupra mea din partea lui Bălășoiu Aurel, constând în aceea că eu mă temeam că Bălășoiu Aurel îi va povesti starețului de la Schitul «Sf. Nectarie» despre întâlnirea noastră erotică, ceea ce ar fi însemnat excluderea mea din biserică.

Deși inițial am intenționat să sesizez organele de poliție în acea seară, cu privire la faptul că, prin conduita sa sexuală (…), eu m-am simțit victima unei agresiuni sexuale. Nu am sunat la poliție întrucât m-am gândit că nu voi fi credibil, având în vedere calitatea de deputat a lui Bălășoiu Aurel”, le-a spus Cristi Călin procurorilor la audieri, conform documentului obținut de Gândul.

Acuzațiile că deputatul Bălășoiu a întreținut acte sexuale cu un minor, infirmate

Tânărul despre care ”Călugărul-amant” a spus că era minor când ar fi întreținut relații sexuale cu Aurel Bălășoiu a fost și el audiat de procurori. Acesta a spus că ”a consimțit ca Bălășoiu Aurel să întrețină cu el acte sexuale” și că, la acel moment, nu mai era minor.

Mai mult, acesta a declarat că deputatul Aurel Bălășoiu nu a fost niciodată violent, fizic sau verbal.

Martorul I.C.I. a arătat că a văzut când martorul Bălășoiu Aurel și persoana vătămată Călin Cristi au întreținut acte sexuale orale reciproce și a declarat că martorul Bălășoiu Aurel nu a fost nici violent fizic, nici violent verbal cu Călin Cristi sau cu alte persoane”, au mai scris procurorii în motivarea deciziei de clasare a dosarului.

Cum s-au cunoscut Aurel Bălășoiu și Cristi Călin

Deputatul Aurel Bălășoiu le-a povestit procurorilor, la audieri, că l-a cunoscut pe Cristi Călin la sfârșitul lunii iulie 2022, când se afla în concediu de odihnă împreună cu familia, în Mamaia.

După ce i-a spus că este deputat de Argeș și au avut mai multe discuții, au urmat și întâlnirile intime.

M-am revăzut în zilele următoare cu Călin Cristi, cu care m-am întâlnit ocazional, cu scopul întreținerii de relații sexuale în perioada iulie – septembie 2022. Nu am exercitat niciodată acte de violență fizică sau verbală asupra lui Călin Cristi pentru a întreține acte sexuale și nu l-am constrâns în niciun mod în acest scop.

Precizez că nici nu aș fi putut să exercit acte de violență fizică asupra sa, având în vedere vârsta acestuia și faptul că are o constituție mai robustă decât mine: eu am 1,65 m înălțime, o greutate de aproximativ 75 kg și vârsta de 62 de ani, cu afecțiuni de sănătate.

Niciodată, Cristi Călin nu mi-a cerut să părăsească încăperea în care ne aflam împreună pentru a întreține relații sexuale și nici eu nu l-am împiedicat vreodată să facă aceasta.

Niciodată, Călin Cristi nu mi-a adus la cunoștință faptul că, în urma vreuneia dintre întâlnirile noastre, îi cauzasem leziuni în orice zonă a corpului. (…) Toate actele sexuale care au avut loc între mine și Călin Cristi au fost consimțite deplin de acesta”, le-a spus deputatul Aurel Bălășoiu procurorilor, la audieri.

”Călugărul-amant” se consideră ”un om din sistem”

Cristi Călin are 31 de ani și, potrivit declarațiilor sale, a intrat în contact cu lumea bisericească încă de la vârsta de 10 ani, fiind ”un om din sistem”, care a participat la toate ”evenimentele acestea”.

Călugărul-amant al deputatului Aurel Bălășoiu susținea că imaginile compromițătoare în care acesta apărea alături de un tânăr – escorta ”Cristi” – nu sunt decât o primă filă dintr-un scenariu cu ramificații multiple, apărând conexiuni cel puțin controversate cu înalte fețe bisericești ale Bisericii Ortodoxe Române.

În urma scandalului uriaș produs de declarațiile sale privind presupuse orgii sexuale cu implicații în politică și bisericească, Cristi Călin a fost dat afară din biserică de către starețul Schitului ”Sfântul Nectarie”.

Deputatul Aurel Bălășoiu, dat afară din PSD, după scandalul sexual

Aurel Bălășoiu s-a născut pe 24 februarie 1960, în comuna argeșeană Rociu. A condus localitatea sa natală, ca primar, din 2004 până în 2020, când a devenit deputat din partea PSD. În urma scandalului sexual, Aurel Bălășoiu a fost exclus din partid, dar a rămas deputat.

Parlamentarul este căsătorit și are un băiat. De altfel, fiul său a preluat funcția de primar după ce Aurel Bălășoiu a devenit deputat, reușind să câștige de o manieră categorică alegerile locale din 2020.

Aurel Bălășoiu a studiat Drept la Universitatea din București, dar și Teologie, la Universitatea din Pitești. De altfel, contul său de Facebook este plin de fotografii cu el în diverse lăcașuri de cult și în multe imagini apare alături de înalte fețe bisericești.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments