Numărul companiilor nou create a crescut cu 3% în primele unsprezece luni din 2022, la aproape 144.000 de entităţi, rezultat care va transforma anul 2022 în anul reper din perspectiva spiritului antreprenorial, pragul de 150.000 de firme şi PFA-uri urmând să fie atins la final de an. Anterior, cei mai buni doi ani pentru business nou au fost 2008, cu peste 144.000 de firme create şi anul trecut cu aproape 149.000, potrivit estimărilor ZF.
Registrul Comerţului publică lunar un indicator care măsoară înmatriculările de persoane fizice şi juridice, indicator care cuprinde de la intreprinderi individuale şi familiale, la PFA şi până la societăţi pe acţiuni (SA) şi SRL.
După ce 2021 a adus un avans de 35% al înmatriculărilor, semn clar al poftei de business de după pandemia de covid-19, 2022 a venit cu un ritm mult redus, dar cu o creştere firavă care permite ca pragul de 150.000 de noi firme şi PFA-uri să cadă pentru prima dată. Mai mult, creşterea firavă de numai 3% din 2022 faţă de 2021 vine dintr-o încetinire la nivelul SRL-urilor (care au un plus de 12% faţă de anul anterior), ci din reducerea la jumătate a numărului de intreprinderi individuale, un fenomen al anului 2021, dar care nu s-a repetat şi anul trecut.
În fiecare an, pofta de business trebuie privită în raport direct cu numărul de firme dizolvate, cu cele radiate, cu firmele intrate în insolvenţă, dar datele din ultimii ani arată că în 2021 economia locală a avut un număr record de firme cu bilanţ financiar depus.
Astfel, în România sunt peste 805.000 de firme cu bilanţ financiar depus, cu o cifră de afaceri de 2.000 mld. lei în 2021, peste 4 milioane de salariaţi. Nucleul cel mai semnificativ ca număr este al microintreprinderilor, în timp ce cele 2.000 de firme mari realizează jumătate din cifra de afaceri totală. Pe lângă cele 805.000 de firme, alte 430.000 de pfa-uri mai sunt active în prezent, arată datele de la Registrul Comerţului.