Mitică Popescu a murit, la vârsta de 86 de ani. Actorul era internat la Spitalul Elias

0
103

Marele actor Mitica Popescu a decedat la Spitalul Elias din Capitală, marți, la ora 17:00, după ce fusese internat anterior la Spitalul Floreasca și se externase de acolo cu doar două zile înainte de Revelion.

Starea sa de sănătate s-a agravat, însă, iar medicii de la Elias nu au mai putut face nimic pentru actor, care a intrat în stop cardio-respirator.

Medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, a confirmat atunci că îndrăgitul actorul este internat, dar a precizat că acesta și-a exprimat dorința de a nu fi date detalii despre starea sa de sănătate.

Apoi, după aproape două săptămâni, actorul a fost externat. Potrivit surselor GÂNDUL, starea maestrului era bună și a părăsit spitalul pe picioarele sale.

Ulterior, însă, s-a simțit din nou rău și a fost transportat la Spitalul Elias, unde a suferit un stop cardio-respirator care i-a fost fatal.

Mitică Popescu – biografie
Mitică Popescu s-a născut în 1936, la Bucureşti. Mama lui a vrut ca el să devină preot, dar Mitică Popescu a mers la Facultatea de Teatru şi a devenit actor. Mulţi ani după aceea, tatăl său l-a tot întrebat când îşi va căuta „o meserie”.

„Am fost un copil cuminte și ascultător, iar mama şi-a dorit să devin preot. Am fost şi băiat la altar, mergeam cu preotul cu Botezul. Îmi cumpărase chiar şi veşmânt. Eram mândru când apăream ca băiat de altar, cu veşmântul, era uşor spectaculos. Nu am urmat acest drum pentru că s-a întâmplat ceva între timp. În timp mi-am dat seama că a fost mai bine aşa. Cred că tot timpul m-a atras teatrul. Când m-am făcut mai mare, mergeam singur la spectacole, iar la liceu, ca să scăpăm de practică, am propus la sindicat să facem un spectacol de teatru”, declara marele actor despre dorinţa mamei sale de a deveni preot, potrivit Newsweek.

Distins cu numeroase premii, a jucat în zeci de piese și filme, interpretând creaţii complexe… dramatice, comice, muzicale.

Pe 13 decembrie 2002, Mitică Popescu a fost decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.

Șapte ani mai târziu, a primit distincția UNITER pentru întreaga carieră.

Era nelipsit de la emisiunile de divertisment ale Televiziunii Române, colaborând cu Ovidiu Dumitru, Sergiu Ionescu și Dan Mihăescu.

Actorul a fost gazda emisiunii „D’ale lu’Mitică”, de pe TVR 2, interpretând mai bine de 14 ani textele şi gagurile create special pentru el de către realizatorul şi scenaristul Cristian Vlad.

Închis în pușcăriile comuniste
Actorul a cunoscut infernul închisorilor comuniste, timp de trei ani, începând din 1959. Cu un an înainte, în timp ce era în anul II la Teatru, aflat la onomastica unui prieten, de Sfântul Ştefan, o parte dintre participanţi au afirmat că vor să plece în America.

La doar câteva zile, Securitatea îl arestează, pe motiv de „trădare şi trecere de frontieră”, iar ulterior este condamnat la 3 ani de închisoare pentru „nedenunţare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”.

Ceilalţi care au fost arestaţi au primit pedepse mai mari, între 8 şi 12 ani de închisoare, amintește radiromaniacultural.ro

A întrerupt studiile teatrale, reluate cu greu mai târziu, din cauza etichetei care li se aplică celor închiși.

Din cauza acestei experiențe dureroase, până după vârsta de 40 de ani, Mitică Popescu era aproape necunoscut, existența sa fiind modestă, nespectaculoasă, cu o tipologie de om simplu.

Îşi făcea, însă, conştiincios datoria pe scena Teatrului Mic prin roluri mici de film şi televiziune.

„N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul”, spunea Mitică Popescu, la împlinirea vârstei de 80 de ani.

Primul rol din carieră și povestea de dragoste cu „Poldi”
În anul 1963, i s-a permis să dea un nou examen la Teatru, graţie unor oameni care l-au apreciat în primii doi ani de facultate.

„Eram actor la Teatrul din Piatra-Neamț, când am fost anunțat că s-a eliberat un loc la Teatrul Mic din București. Era în anul 1973, iar eu încă îmi căutam drumul, chiar dacă aveam 37 de ani”, a spus actorul.

În anul următor a jucat în spectacolul „Matca” de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata Leopoldina Bălănuță, cu care s-a și căsătorit, în 1977. Slujba religioasă a fost oficiată chiar de tatăl actriței, care era preot, în seara de Revelion.

Destinul a făcut ca actorul să mai fie distribuit alături de Leopoldina Bălănuță, în spectacolele „După cădere” și „Stâlpii societății”, iar – în scurt timp – Mitică Popescu a fost cooptat în grupul de prieteni ai Leopoldinei, din care făceau parte Ileana Dunăreanu sau Mihai Dogaru, fostul soț al Danei Dogaru.

„Ne făcea plăcere să ne întâlnim doar noi doi, fară prieteni, și stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii. Fară declarații banale, pompoase, am simțit amândoi că suntem făcuți unul pentru celălalt. Am realizat că o iubesc pe «Poldi», atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună și jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite. O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare și stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Și acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorința și m-am bucurat de bucuria ei”, a mai povestit el.

Mitică Popescu avea 40 de ani, iar Leopoldina Bălănuță, 42 de ani, când s-au cunoscut, Leopoldina Bălănuță fiind o fire bolnăvicioasă, în general. Cei doi s-au căsătorit târziu, pentru că marea doamna a teatrului românesc a ezitat să facă acest pas, spunându-i lui Mitică: „Nu are rost să te înhami la o căruță stricată”.

Pe 14 octombrie 1998, cei doi soți au urmărit meciul de fotbal Ungaria – Romania. După încheierea partidei, Leopoldina i-a mărturisit actorului: „Te iubesc atât de mult, încât aș vrea să mori înaintea mea”.

Leopoldina ar fi vrut să-i supraviețuiască, pentru a fi ea cea care să jelească. După care Leopoldina i-a cerut ceva de mâncare și apoi și-a aprins o țigară. La scurt timp, a acuzat dureri stomacale foarte mari. În acea noapte, Leopoldina Bălănuță a fost operată, pentru ca în dimineața zilei de 14 octombrie, la ora 07:00, marea actriță să treacă în neființă, potrivit jurnalul.ro.

„Toată viaţa m-am temut de singurătate. Şi am avut parte de ea multă vreme… Asta-i viaţa! Cum o depăşeşti? E atât de simplu, ca şi cum te-ai apuca de fumat. N-ai ce face. Şi dacă te dai cu capul de pereţi ce faci? Te doare şi iese sânge. Câteodată e plăcut să mai stai şi singur” – Mitică Popescu.

Mitică Popescu, roluri de excepție în piesele de teatru
Mitică Popescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, în anul 1967.

La București, a debutat la Teatrul Mic, în 1973, în piesa ”Philadelphia ești a mea” de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca.

Primul contact cu scena
„Eram elev, erau serbări, intrasem și în echipa de dansuri populare românești și rusești, cum era pe atunci. Și după aceea, când am crescut, mergeam foarte des la teatru. Mama iubea foarte mult teatrul și opereta și mă lua cu ea. (…) Apoi, am făcut și multă figurație la Teatrul Armatei, înainte de a da la Institut. Deci, prinsesem deja gustul scenei. Erau spectacole istorice, cu multă lume. Și câștigam destul de bine. Dacă mai spuneam și un cuvânt, îmi dădeau 20 de lei pe seară, dacă țineam numai sulița, doar 12 lei. Și adunam, că aveam în fiecare seară. Eram la teatru mai mulți decât actorii consacrați”, spunea Mitică Popescu, despre debutul său pe scenă.

După aceea, Mitică Popescu a realizat roluri de excepție în piesele de teatru ”Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ”Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ”Maestrul și Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ”Niște țărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ”O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoș Galgoțiu), ”Pescărușul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ”Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ”Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ”Școala femeilor” de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ”Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ”Alex și Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ștefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ”Colonia îngerilor” de Ștefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).

„Ca şi medicii, noi ne-am îndrăgostit de meseria asta pentru că iubim lumea. Şi ca să ne iubească şi ei, trebuie să simtă că îi iubim. Eu de când eram mic am plecat cu ideea că eşti al tuturor şi al nimănui. Vezi finalul de spectacol – pleci transpirat, obosit şi singur. Seara următoare o iei de la început, dar finalul e acelaşi pentru toţi” – Mitică Popescu.

A debutat în film în „Dincolo de nisipuri” (1974) – în rolul Romniceanu – , memorabil, în cariera sa cinematografică, rămânând rolul lui Cocoșilă din filmul ”Moromeții” (1987), de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu.

Un alt rol de referință este cel din ”Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului ”Niște țărani”, de Dinu Săraru și una dintre producțiile inovatoare din cinematografia autohtonă, în materie de limbaj cinematografic, în care Mitică Popescu are o apariție excepţională.

Filmografia sa mai include roluri în filme precum ”Stejar, extremă urgență” (regia Dinu Cocea, 1974), ”Mere roșii” (regia Alexandru Tatos, 1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), ”Înghițitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), ”Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), ”Căsătorie cu repetiție” (regia Virgil Calotescu, 1985), ”Secretul armei…secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Șerban Marinescu, 1993), ”Dulcea saună a morții” (regia Andrei Blaier, 2003), ”Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), ”Ticăloșii” (regia Șerban Marinescu, 2007) sau ”Umilință” (regia Cătălin Apostol, 2011).

Mitică Popescu a fost un statornic colaborator al Teatrului Naţional Radiofonic, printre piesele în care a jucat aflându-se „Dictatorul” de Alexandru Kirițescu, adaptarea radiofonică de Doina Papp, regia artistică Dan Puican (1999), „Aelita” sau „Declinul lui Marte” de Aleksi Nikolayevich Tolstoi, dramatizarea radiofonică de Camelia Stănescu, regia artistică Cristian Munteanu (1992), „Arden din Fevershaw” de autor anonim englez din secolul al XVI-lea, traducerea Leon Leviţchi, adaptarea radiofonică de Cristian Munteanu, regia artistică Cristian Munteanu (1992), „Ketty se mărită” de Michael Sayers, adaptarea radiofonică de Dan Puican, regia artistică Dan Puican (1987), „Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Nelle Harper Lee, dramatizarea radiofonică de Josetta Dan, regia artistică Dan Puican (1984), „Coloana nesfârșită” de Mircea Eliade, adaptarea radiofonică de Alma Grecu, regia artistică Titel Constantinescu (1981), „Cheia succesului” sau „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, muzical de Edmond Deda, adaptare Edmond Deda, regia artistică Ion Vova (1988), „Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, adaptare radiofonică de Dan Damian, regia artistică Dan Puican (1994) sau „Tatăl nostru care ești în supermarket…” de Petre Barbu, regia artistică Atila Vizauer (2004).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments